Accident în Muntenegru – miercuri, zi de doliu naţional în România

Accident în Muntenegru – miercuri, zi de doliu naţional în România

169
0

Guvernul român va declara zi de doliu naţional miercuri, în memoria celor 18 persoane care au murit într-un accident de autocar în Muntenegru, a declarat luni premierul Victor Ponta. „Guvernul se va reuni marţi şi va propune decretarea unei zile de doliu naţional miercuri, în memoria celor care au murit şi în semn de respect pentru familiile victimelor”, a spus Ponta, după o întâlnire a celulei de criză create la Ministerul român al Afacerilor Externe. „Ne propunem şi să aratăm că o mare tragedie poate întări sentimentul de solidaritate în cadrul societăţii româneşti”, a adăugat el.

Optsprezece persoane au fost ucise şi alte 28 rănite, şapte foarte grav, atunci când un autocar înmatriculat în România, care transporta turişti români, s-a răsturnat într-o râpă în Muntenegru, duminică. Ponta a ţinut să „mulţumească autorităţilor din Muntenegru, medicilor şi cetăţenilor care au ajutat la salvarea de vieţi” după accident. Potrivit lui, un avion militar va repatria marţi trupurile celor 18 persoane ucise, în timp ce alte două avioane vor aduce la Bucureşti răniţii a căror stare de sănătate le permite deplasarea.

Accidentul s-a produs la Grlo, pe un drum de munte, la aproximativ treizeci de kilometri nord de capitala Podgorica. Autocarul care, potrivit mărturiei unui supravieţuitor, pentru o televiziune locală, se îndrepta spre Tivat, pe litoralul muntenegrean, a derapat pe un pod la Zdijelo, în apropiere de mânăstirea Moraca, şi a căzut în prăpastie circa 40 de metri, precizează AFP, citată de Rador.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ