Acasă Cultura / Culte Actorul Constantin Chiriac, recitaluri la Berlin

Actorul Constantin Chiriac, recitaluri la Berlin

Foto: ICR

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, în colaborare cu Ambasada României la Berlin, organizează în data de 7 mai, două recitaluri ale actorului Constantin Chiriac, director al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.

Astfel, potrivit organizatorilor, începând cu orele 12.00, la Biserica Ortodoxa Română din Berlin va avea loc recitalul „Metanie ție, părinte”, un recital care are la bază texte scrise de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ştefan Augustin Doinaş, William Shakespeare, R. M. Rilke şi aduce în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu Creatorul. Este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire.

Seara,  de la orele 19.30, la Schauspielschule Charlottenburgse este programat recitalul „Domnule si frate Eminescu”, construit ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă şi care porneşte de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi mari clasici români.

Constantin Chiriac (n. 1957) a studiat actoria la Universitatea Națională de Artă Teatrala si Cinematografica din București. S-a remarcat în filmul Moromeții, precum și în alte 16 filme si peste 40 de spectacole de teatru, susținând si 23 spectacole one man show. A câștigat trei premii la Gala Tânărului Actor. Din anul 2000 a preluat conducerea Teatrului National „Radu Stanca” Sibiu. In paralel predă în cadrul Catedrei de Artă Teatrală a Universității Lucian Blaga din Sibiu.