AGERPRES a lansat proiectul editorial #CentenarDiplomatic

AGERPRES a lansat proiectul editorial #CentenarDiplomatic

176

Agenția Națională de Presă AGERPRES a lansat proiectul editorial #CentenarDiplomatic, care conţine interviuri atât cu ambasadori români, cât şi cu şefi ai misiunilor diplomatice străine acreditaţi la Bucureşti, în contextul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. În interviurile realizate vor fi abordate teme ce țin de Centenarul Marii Uniri, dar și subiecte de actualitate internă și internațională.Primele materiale, deja publicate, sunt interviurile cu ambasadorul României la Atena, Lucian Fătu, și cu Derek Feely, ambasadorul Irlandei la București.

Lucian Fătu face referire la schimburile comerciale bilaterale dintre România şi Grecia, care se află în cel mai bun moment din istoria relaţiilor economice, peste nivelul anterior crizei economice şi financiare, înregistrând aproape 1,8 miliarde euro în 2017, faţă de 1,14 miliarde în anul 2009. De asemenea, ambasadorul României la Atena, Lucian Fătu, vorbește pe larg despre relaţiile dintre cele două țări.

Derek Feely, ambasadorul Irlandei la București, este impresionat de dimensiunile sectorului IT din Cluj-Napoca și Timișoara și atrage atenția asupra faptului că investitorii doresc stabilitatea economică și fiscală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.