Ambasadorul României, primit de președintele Italiei, Giorgio Napolitano

Ambasadorul României, primit de președintele Italiei, Giorgio Napolitano

141
0

Ambasadorul României în Italia, Dana-Manuela Constantinescu, a fost primită la Palatul Quirinale din Roma, sediul Preşedinţiei Italiene, de președintele, Giorgio Napolitano, pentru a-și prezenta scrisorile de acreditare, anunță Gazeta Românească. Cu această ocazie, cei doi au discutat despre aspecte economice ale relaţiilor dintre cele două ţări şi despre comunitatea de români din Peninsulă.

Din partea autorităţilor italiene au mai fost prezenţi secretarul de stat din Ministerul de Externe italian Marta Dassù, şeful Secretariatului Preşedinţiei, prof. Carlo Guelfi, şi consilierul diplomatic al preşedintelui, amb. Antonio Zanardi Landi. Din delegaţia Ambasadei au făcut parte adjunctul ataşatului apărării, diplomatul responsabil cu afacerile europene şi cel responsabil cu comunicarea publică.

Prin prezentarea scrisorilor de acreditare E.S. Dana-Manuela Constantinescu preia oficial atribuţiile de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar.

Acesta a fost ultimul pas către acreditare, după ce pe 24 mai, Dana Constantinescu a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la MAE italian. Dobândirea calităţii depline de Ambasador a revenit odată cu ceremonia de prezentare a scrisorilor de acreditare preşedintelui Republicii Italiene. Până la acel moment titulatura Danei Constantinescu a fost aceea de „Ambasador desemnat”.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat pe 21 februarie 2013 „Decretul privind acreditarea doamnei Dana-Manuela Constantinescu în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Românei în Republica Italiană, în Republica Malta şi în Republica San Marino”.

România nu a avut ambasador la Roma din 20 decembrie 2011, data când preşedintele Băsescu a semnat decretul de rechemare de la post înainte de termen a lui Răzvan Rusu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ