Ana Blandiana, turneu literar în Spania

Ana Blandiana, turneu literar în Spania

1696
0
Foto: ICR

Reprezentanța de la Madrid a Institutului Cultural Român şi Editura Pre-Textos organizează în perioada 8-14 mai, în orașele Madrid, Pamplona şi Barcelona, un turneu literar pentru prezentarea celor mai recente traduceri în limbile spaniolă şi catalană ale operei Anei Blandiana –Soarele de apoi şi Refluxul sensurilor/El sol del más allá y El reflujo de los sentidos – tradusă de Viorica Pâtea şi Natalia Carbajosa şi publicată de editura PreTextos, din Valencia şi Spaima de literatură, selecție şi traducere în limba catalană realizate de Corina Oproae şi publicată de CAFÈ CENTRAL în colaborare cu Edicions Adia.

Programul turneului Anei Blandiana începe în data de 8 mai, la ora 19.30, la Fundaţia José Hierro(Calle José Hierro, 7, 28905 Getafe, Madrid, Madrid), când va avea loc prezentarea volumelor “Soarele de apoi şi Refluxul sensurilor” și “Octombrie, Noiembrie, decembrie“.

Pe 9 mai, începând cu ora 19.00, la Librăria Auzolán, pe lângă prezentarea volumelor menţionate anterior, vor fi prezenţi în cadrul evenimentului şi traducătoarea Viorica Pâtea şi criticul literar Roberto Valencia.

La 11 mai, ora 19.00, la Biblioteca de la Casa Encendida(Ronda de Valencia, 2, 28012, Madrid) va avea loc prezentarea volumelor El sol del más allá y El reflujo de los sentidos (Soarele de apoi şi Refluxul sensurilor) și “Octubre, Noviembre, Diciembre” (Octombrie, Noiembrie, Decembrie), cu participarea scriitoarei Anei Blandiana, a traducătoarelor Viorica Pâtea şi Natalia Carbajosa a criticului literar Jaime Siles şi a editorului Manuel Ramírez.

În data de 12 mai, la Librăria RAFAEL ALBERTI(C/ del Tutor, 57, Madrid) –  se va desfăşura o întâlnire literară a Anei Blandiana cu poetul şi criticul literar Jordi Doce şi cu scriitoarea Elvira Navarro, pentru ca la 13 mai, ora 18.00, la Museu Marès din Barcelona – scriitoarea Ana Blandiana să participe în cadrul Festivalului Internațional de Poezie din Barcelona. Actul va avea loc la Muzeul Marès, unde poeta va recita poeme din Patria mea A4, carte tradusă în limba catalană în 2015.

În ziua de 14 mai, începând cu  ora 12.30, va avea loc o  întâlnire literară la librăria Nollegiu cu scriitoarea Ana Blandiana, poetul şi editorul Antoni Clapés şi traducătoarea Corina Oproae.

În cadrul evenimentului va fi prezentată cartea de eseuri Spaima de literatură, recent publicată în limba catalană (La por de la literatura)la Editura Cafè Central / Adia Edicions), Ana Blandiana va recita poezii din Patria mea A4, iar Corina Oproae va citi versiunea catalană a acestor poezii publicate în catalană (La meva patria A4), Cafè Central / Eumo Editorial, premiu de traducere poetică Jordi Domènech, 2015.

Tot în data de 14 mai, la ora 17.00, este programată vizita scriitoarei la libraria ”Punct” din Barcelona (calle Provença 25 Barcelona), prima librarie românească din diasporă.

Spre seară, de la ora 18.00, va avea loc o serată românească organizată de RoBarna în Barcelona, care va încheia turneul scriitoarei Ana Blandiana în Spania, la Parohia Ortodoxa Sfântul Gheorghe din Barcelona (Camp de l’Arpa).

Scriitoarea Ana Blandiana se va întâlni cu cititorii din diaspora românească din Barcelona, avându-i alături pe traducătoarea Corina Oproae, părintele protoiereu Aurel Bunda și reprezentanți ai mediului literar  românesc invitați ai RoBarna. Programul va cuprinde prezentarea celor două volume de poezie și eseu traduse în limba catalană de Corina Oproae (Patria mea A4 și Spaima de literatură), un dialog al scritoarei cu cititorii și un recital de poezie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ