Angajamentul României pentru promovarea cooperării regionale, reiterat de Teodor Meleşcanu

Angajamentul României pentru promovarea cooperării regionale, reiterat de Teodor Meleşcanu

109
0

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a participat, la 5 septembrie 2017, la Bled, la reuniunea informală a miniştrilor de Externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), organizată de către Slovenia, în calitate de Preşedinţie-în-exerciţiu (PiE) a SEECP.Pe agenda discuţiilor s-au aflat evoluţiile recente din Europa de Sud-Est şi modalităţile în care experienţa de cooperare în cadrul SEECP poate fi capitalizată pentru a depăşi provocările comune, în special în sectoare de interes economic – conectivitate, comunicaţii, energie, etc.

În intervenţia sa, ministrul român a exprimat susţinerea pentru obiectivele asumate de PiE SEECP, şi a reiterat angajamentul României pentru promovarea cooperării regionale, în vederea asigurării stabilităţii şi dezvoltării durabile a Europei de Sud-Est. Totodată, a transmis sprijinul ferm al României pentru continuarea proceselor de integrare europeană şi euro-atlantică în regiunea Sud-Est europeană, subliniind menţinerea relevanţei acestora, precum şi a beneficiilor comune pentru regiune şi pentru comunitatea euro-atlantică.

A evidenţiat importanţa sprijinului UE pentru Balcanii de Vest, precum şi necesitatea continuării proceselor de reformă, în vederea internalizării valorilor şi standardelor europene, cu rol transformator la nivelul societăţilor. În context, a subliniat rolul esenţial al comunicării strategice, cu obiectivul diseminării beneficiilor procesului de integrare europeană şi rolului UE în regiune.

Cu privire la vecinătatea estică, a încurajat continuarea proceselor de apropiere de UE de către Republica Moldova şi Ucraina, exprimând susţinerea pentru continuarea reformelor din Republica Moldova şi preocuparea faţă de evoluţiile din estul Ucrainei.

Referitor la migraţie, a reiterat susţinerea României pentru eforturile comune la nivel european şi pentru continuarea sprijinului UE pentru statele afectate, subliniind necesitatea abordării cauzelor profunde ale acestui fenomen. Totodată, a exprimat sprijinul pentru continuarea implementării Acordului UE-Turcia în domeniul migraţiei.

Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) este o structură de cooperare regională neinstituţionalizată la care participă Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Bulgaria, Grecia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, România, Serbia, Turcia, Republica Moldova (2006), Muntenegru (2007), Slovenia (2010).

Coordonarea activităţilor este asigurată de Preşedinţia în exerciţiu, deţinută prin rotaţie, pe o perioadă de un an (cutumiar, în perioada iulie – iunie), în ordine aleatorie, de către statele participante. Slovenia deţine Preşedinţia-în-exerciţiu a SEECP în perioada iulie 2017 – iunie 2018, fiind precedată de Croaţia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ