Acasă Cultura / Culte Artiști din România și Diaspora expun la Muzeul Naţional Cotroceni

Artiști din România și Diaspora expun la Muzeul Naţional Cotroceni

Duminica, 28 mai, şi luni, 29 mai, va avea loc previzionarea şi vernisarea expoziţiei  “Aici-Acolo. Artiști din România și Diaspora. Trasee subiective din anii 80 atunci și acum”, expoziţie care va rămâne deschisă până în 18 iunie.

Această manifestare culturală  este prilejuită de Ziua Românilor de Pretutindeni (care se marchează în ultima zi a lunii mai) și reprezintă o propunere curatorială de recuperare subiectivă a manifestărilor artistice care au avut loc în artele vizuale în perioada anilor ’80 și de activare a direcțiilor artistice manifestate până în prezent. Selecția lucrărilor aduce în prim plan direcții artistice dezvoltate individual sau în cadrul unui grup de artişti din România și Diaspora.

De asemenea, vor fi prezenți în expunere artiști din afara granițelor: Paris, Avon, Innsbruck, Geneva, Düsseldorf, Dortmund, Aachen, Portland etc.

Muzeul Naţional Cotroceni este o instituţie culturală de prim rang, amenajată în cadrul unui monument istoric reprezentativ pentru arhitectura românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea, palatul regal Cotroceni.