Acasă Cultura / Culte „Atelierul lui Moș Crăciun” în Castellón de la Plana

„Atelierul lui Moș Crăciun” în Castellón de la Plana

În aceste zile speciale, în care copiii și cei mai puțin copii așteaptă cu nerăbdare cadouri,  membrii Institutului Hispano Român au considerat necesară organizarea unei activități culturale prin care să le amintească părinților și mai ales copiilor, bucuria de a trimite felicitări de Crăciun membrilor dragi ai familiei care se afla departe de ei, bucuria de a dărui, de a face mici gesturi de apreciere.

Pentru al doilea an consecutiv, Institutul Hispano Român, de data aceasta în colaborare cu asociațiile A.R.I.E., Asociația Română pentru Integrare și Educație, si A.R.O. Asociația Românilor din Onda  au adus atmosfera de sărbătoare în sufletele a zeci de copii români din Castellon prin intermediul  Atelierului lui Moș Crăciun.

Astfel, Institutul Hispano Român din Castellon a organizat „Atelierul lui Mos Craciun”, eveniment în cadrul căruia profesoara de Limbă, cultură și civilizație românească Anca Diana Istrate  a coordonat  grupul de copii prezenți, care au  confecționat felicitări, apoi au scris mesaje în limba româna.

Următorul pas a fost scrierea adreselor pe plicuri și depunerea acestora  în „sacul lui Mos Crăciun“, pentru a fi trimise  în România. Forfota și entuziasmul copiilor participanți, sclipiciul, ornamentele  specifice Crăciunului și colindele au impus un spirit de bucurie,  nerăbdare, sărbătoare, însă idea centrală a activității a fost  importanța dărniciei.

Deși activitatea a fost dedicată celor mici, magia evenimentului i-a cuprins și pe cei mari, participând cu entuziasm la realizarea felicitărilor, la scrierea mesajelor și  a adreselor.

Activitatea s-a încheiat cu un  moment special în care cei peste 50 de copii prezenti au interpretat colinde românești, urmat apoi de primirea lui Mos Crăciun în sunetul trompetelor. Hărnicia celor mici a fost răsplătită generos de către Mos Crăciun, care si-a luat timp să vorbească cu fiecare în parte.

La eveniment au participat  Dragoș-Viorel-Radu Ţigău, Ministru plenipotențiar și consulii Gheorghe Florea, Petruţa-Roxana Filip,  și Angelica-Cristina Marcu,  dar şi reprezentanți ai Consulatului României la Castellon de la Plana, împreună cu familiile acestora.