Balázs Izsák a fost reales în funcţia de preşedinte al CNS

Balázs Izsák a fost reales în funcţia de preşedinte al CNS

165
0

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) va organiza manifestaţii de protest atât în ţară, cât şi peste tot în lume, dacă  Guvernul României nu va renunţa la ideea contopirii „Ţinutului secuiesc” într-o regiune administrativă cu o populaţie românească majoritară, a decis CNS, în cadrul adunării generale pentru alegeri a acestei organizaţii, desfăşurată sâmbătă, la Târgu Mureş. CNS solicită Guvernului României să nu forţeze secuimea într-o spirală confruntativă, care ar putea avea consecinţe imprevizibile, prin măsuri contrare procesului de la  Helsinki. În discursul său de dare de seamă, preşedintele CNS, Balázs Izsák, a accentuat că unul din principiile acceptate la nivelul Uniunii Europene este că regiunile nu se trasează ci se recunosc, solicitând României să aplice acest principiu. Balázs Izsák a afirmat că CNS ar dori să îi convingă pe români că autonomia „nu vine de la satana”, dar deocamdată asistăm la un monolog:  Guvernul României nu a răspuns nici până azi la petiţia adoptată la demonstraţia pentru autonomie, organizată pe 10 martie, la Târgu Mureş. Balázs Izsák a mulţumit Ungariei pentru sprijinul acordat aspiraţiilor la autonomie ale secuilor şi pentru solidatitatea de care a dat dovadă în timpul aşa-numitului război al steagului, prin care a atras atenţia opiniei publice internaţionale asupra „deficitului de democraţie din România”. Preşedintele CNS a salutat
faptul că utilizarea simbolurilor minorităţilor naţionale ar putea deveni un  drept constituţional, dar a adăugat că un lucru normal nu trebuie consfinţit printr-o lege, deoarece există pericolul ca acest drept să fie restricţionat prin respectiva reglementare. Preşedintele Consiliului Secuiesc din regiunea Ciuc, Dávid Veres, a cerut Ungariei să acorde cetăţenilor ungari care trăiesc în afara graniţelor şi dreptul de a fi aleşi, astfel încât secuii să îşi alegă singuri reprezentanţi în Parlamentul de la Budapesta. La conferinţa organizată sub deviza „Pentru Ţinutul Secuiesc vom pune în mişcare Europa”, preşedintele CNS a informat că, prin sprijinul uturor celor trei partide ale maghiarilor din Transilvania, CNS a demarat acţiunea iniţiativei cetăţeneşti europene pentru protejarea regiunilor minorităţilor naţionale. Paricipanţii la această conferinţă au fost salutaţi de primarul oraşului Târgu Mureş, Dorin Floarea, vicepreşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Zsolt Bíró, directorul Institutului pentru Strategii Naţionale din Ungaria, Jenő Szász, şi de Ádám Szesztay, director general în Ministerul ungar de Externe. Delegaţii la conferinţa CNS l-au ales în unanimitate pe Balázs Izsák în funcţia de preşedinte al acestei organizaţii, pentru un nou mandat de patru ani. În discursul său de încheiere, Balázs Izsák a afirmat că CNS are nevoie de un spirit cazon, bazat pe disciplină, determinare, organizare şi camaraderie. „În următorii patru ani va trebui să construim un Consiliu Naţional Secuiesc care să aibă delegaţi în fiecare sat secuiesc. Atunci CNS va avea 700 de membri, aproape un regiment. Iar, cu un regiment de soldaţi secui vom cuceri până şi imposibilul” – a mai afirmat Balázs Izsák.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ