Acasă America Latina Brâncuși şi conceptul său, la Havana

Brâncuși şi conceptul său, la Havana

În aceste zile, Ambasada României la Havana organizează proiectul ”Conexiuni arhaice” desfăşurat sub egida Săptămânii Francofoniei, eveniment susţinut de  Proiectul Socio-cultural Comunitar Cintio Vitier şi Academia Naţională de Belearte ”San Alejandro”. Astfel, în cadrul evenimentului, vor avea loc mai multe activităţi de artă plastică, fiind prezentate într-un concept ce îi aparţine artistei românce Ioana Niţescu.

Vernisajul expoziţiei a avut loc luni, unde au fost admirate picturile artistei Ioana Niţescu “Conexiones Arcaicas: Historias – Herencias Develadas”, cu participarea studenţilor de la Academia Fine Arts National „San Alejandro“. 17362467_1321133081299673_5137585882507496263_n

Impreună cu artista Ioana Nițescu și cu profesorul și sculptorul Pedro Pulido am trăit împreună bucuria unei expoziții de succes, apreciată de corpul diplomatic și de artiștii cubanezi. Membrii Ambasadei României la Havana, co-organizatoare a evenimentului au fost felicitați de colegii diplomați și de artiști de renume pentru calitatea evenimentului artistic” se arată într-un mesaj transmis pe pagina de facebook a Ambasadei.

De asemenea, evenimentul continuă la sfărşitul săptămânii cu alte două manifestări culturale: vineri, 24 martie, de la ora 18:00 – activitatea socio-culturală „Brâncuși şi conceptul său” organizată la  Prado, e/ Neptuno y Virtudes, iar sâmbătă, tot de la ora 18:00, la Calle Colon e/ Zapata y Protestante, este programată loc expoziţia în aer liber “Conexiones Arcaicas: Historias – Herencias Develadas” prezentată de artiștii de artă plastică Pedro Miguel Gonzales şi Pablo Pulido.