Acasă Stiri Calendarul de activități al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în 2018

Calendarul de activități al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în 2018

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a prezentat astăzi, 27 februarie, la Academia Română, calendarul de activități al instituției pentru anul în curs, prezentând cu acest prilej elementele de noutate și obiectivele Ministerului pentru Românii de Pretutindeni  în vederea sprijinirii cetățenilor români aflați în afara granițelor țări.

Pentru toți românii din afara țării, în ansamblul lor, trebuie elaborate proiecte diferite și adecvate în funcție de specificul și nevoile respectivelor comunități”, a spus ministrul.

Printre proiectele enumerate, uele noi, altele cu caracter de noutate, Natalia Intotero a vobit despre:

un centru de informare pentru românii din Ucraina, la Solotvino

un  centru interdisciplinar de asistență pentru persoanele vulnerabile la trafic și exploatare prin muncă în sudul Italiei

campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!”, prin implementarea acesteia în școli și universități, acodarea de burse pentru etnicii români din Ucraina

acordarea, prin programul „Nicolae Iorga”, a unor burse pentru studenții români de pretutindeni, inițierea procesului de creare a Muzeului Românilor de Pretutindeni, marcând astfel celebrarea Centenarului

premii pentru recunoașterea meritelor deosebite ale cetățenilor români care trăiesc în afara granițelor – 100 de români în diaspora (10 comunități – 10 personalități)

100 de biblioteci românești în diaspora

dezvoltarea programelor de schimb intercultural și reconectare cu valorile românești pentru tinerii români de peste hotare – „ARC 2018” , anul acesta ministerul intenționează să crească numărul copiilor participanți cu 50%, de la 2.000 de copii la aproximativ 3.000, prin organizarea unei ediții de iarnă,cu tematică dedicată anului Centenar

„Descoperă și Cunoaște România” – sesiuni de dialog intercultural și implicare civică, prin care tineri români cu rezultate deosebite din comunitățile istorice, precum și din cele emergente, vizitează România și au întrevederi cu oficiali ai Guvernului României la Palatul Parlamentului

„Campioni Români în Diaspora” – valorile sportului se întâlnesc cu valorile viitorului

distribuție de suporturi de curs și cd-uri pentru predarea interactivă a limbii române prin proiectul „Limba română, educație și comunicare”.