Canal online gratuit de filme românești

Canal online gratuit de filme românești

243
0

Cinefilii care apreciază producțiile românești, dar și cei care vor să învețe ori sa-și perfecționeze cunoștințele de limba română au la dispoziție un portal dedicat exclusiv filmelor românești. CINEPUB este un proiect care reunește în spațiul virtual filme româneşte recente, animaţii, scurt metraje şi chiar documentare, care pot fi accesate ușor, în orice moment, indiferent de locul în care se află spectacorii.

Inițistorii proiectului au dorit să aducă în atenţia publicului cinefil nu doar filme de autor, ci şi producţii independente, realizate de pasionaţi aflaţi la început de drum.  Prin intermediul acestor poveşti în imagini se încearcă apropierea publicului de filmul românesc, de multe ori uitat.

Cinepub este singurul canal online gratuit de cinema românesc, unde filmele pot fi urmărite în condiții legale, un proiect unic GAV* (agenție româneasca de comunicare, specializată în content offline şi online, pionier al marketingului cultural autohton), în parteneriat cu Google.

Distribuit gratuit și cu acordul legal al producătorilor și cineaștilor independenți, cinepub.ro a reuşit să facă cunoscute publicului cinefil filmele autohtone, semnate de regizori consacrați sau la început de drum, producții independente sau nu. Printre acestea se numără “Moromeții”, “Iacob”, “Bună! Ce faci?“, “Legături bolnăvicioase“, “Killing Time“, ”Domestic”, Scară de bloc“, “Principii de viaţă”, “O lună în Thailanda“, fiind doar căteva exemple din lunga listă a  filmelor online disponibile în acest moment pe cinepub.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ