Colaborare româno-austriacă într-un context cu provocări majore

Colaborare româno-austriacă într-un context cu provocări majore

107
0

Strategia Dunării, Balcanii de Vest și Parteneriatul Estic s-au aflat pe agenda discuțiilor purtate de ministrul Ana Birchall și ministrul austriac pentru Europa, Integrare și Relații Externe al Austrie Sebastian Kurz, în contextul vizitei oficialului român la Viena.

În cadrul întrevederii au fost discutate teme de actualitate de pe agenda europeană, de interes comun pentru ambele state, cu accent pe aprofundarea cooperării în domeniul afacerilor europene. În acest context, se va urmări în special strânsa coordonare dintre România și Austria, în ceea ce privește consolidarea cooperării pentru asigurarea unor președinții de succes, în semestrul al doilea din 2018 (Austria) și în semestrul I al anului 2019 (România). Colaborarea strânsă româno-austriacă este cu atât mai importantă cu cât pe agenda europeană se vor afla provocări majore precum Brexit-ul și negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual.

Deținerea Președinției rotative a Consiliului UE reprezintă în egală măsură o provocare, dar și o excelentă oportunitate pe care dorim să o valorificăm, în acord cu principiile și valorile Uniuni și cu angajamentul pentru o Uniune Europeană mai puternică și mai coezivă. Austria și România, țări ce vor asigura succesiv Președinția rotativă, vor colabora pentru a avea mandate de succes în fruntea Consiliului UE”, a subliniat ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

Ana Birchall a mai declarat că una dintre temele care va genera un interes major în mandatul ambelor Președinții ale Consiliului UE va fi viitorul buget multianual al Uniunii. “Atât România, cât și Austria acordă o importanță deosebită discuțiilor privind Cadrul Financiar Multianual. Va fi o temă de prim-plan pe agenda ambelor Președinții ale Consiliului UE – austriacă și română – în condițiile în care suntem conștienți că bugetul UE post-2020 trebuie să reflecte de o manieră adecvată principalele preocupări de la nivelul Uniunii. Pentru România, Europa are nevoie în continuare de politici comune care să ajute la reducerea decalajelor dintre regiuni. De aceea, menținerea Politicii de Coeziune și a Politicii Agricole Comune la nivelul UE este fundamentală”, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ