Acasă Evenimente Comisia mixtă moldo-română pentru Integrare Europeană se va reuni în perioada...

Comisia mixtă moldo-română pentru Integrare Europeană se va reuni în perioada următoare

Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, a participat la sfârșitul săptămânii trecute, la Zagreb, la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), organizată de Croaţia, ca Preşedinte în exerciţiu (PiE) a SEECP.

În acest context, oficialul român a convenit cu Daniela Morari,  viceministrul  de Externe al Republicii Moldova, asupra organizării, în urmatoarea perioadă, a reuniunii Comisiei mixte moldo-române pentru Integrare Europeană, precum şi reuniunii Grupului pentru Acţiune Europeana a Republicii Moldova.

Discuţiile s-au axat pe dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul comunicaţiilor, transportului şi energiei, dar şi pe modalităţile în care experienţa de conlucrae existent la nivelul SEECP poate fi capitalizată pentru a depăşi provocările comune.

În intervenţia sa, secretarul de stat George Ciamba a exprimat susținerea pentru obiectivele asumate de PiE SEECP, reiterând angajamentul României pentru promovarea cooperării regionale, ca factor de coagulare a dialogului, în vederea asigurării stabilității și dezvoltării durabile a Europei de Sud-Est.

Totodată, a reiterat sprijinul ferm al României pentru continuarea proceselor de integrare europeană şi euro-atlantică în regiunea Sud-Est europeană, subliniind menținerea relevanței acestora, precum și a beneficiilor comune pentru regiune și pentru comunitatea euroatlantică, iar viceministrul Daniela Morari, a apreciat la rându-i susţinerea României în ceea ce priveşte parcursul european al Republicii Moldova şi transferului experienţei în domeniile conexe dialogului cu Uniunea Europeană.

Cu privire la vecinătatea estică, a încurajat continuarea proceselor de apropiere de UE a Republicii Moldova şi Ucrainei, exprimând preocuparea față de evoluțiile recente din estul Ucrainei. A reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru continuarea implementării agendei de reforme, menținând, totodată, proiectele de interconectare energetică aflate în derulare și a salutat rolul activ al Republicii Moldova în cadrul SEECP, ca modalitate adițională de apropiere de UE.

Referitor la migraţie, a fost reamintită susținerea României pentru eforturile comune la nivel european și pentru continuarea sprijinului UE pentru statele afectate, subliniind necesitatea abordării cauzelor profunde ale acestui fenomen, precum şi  continuarea implementării Acordului UE-Turcia în domeniul migrației.

Spaţiul SEECP prezintă o importanţă deosebită pentru politica externă a României, în special datorită vecinătăţii imediate. România a deținut, pentru un al treilea mandat, Președinția-în-exercițiu a SEECP în perioada iunie 2013-iunie 2014.

Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP) este o structură de cooperare regională neinstituţionalizată. A fost conceput ca expresie a solidarităţii dintre statele din zonă.

Elementul definitoriu este reprezentat de faptul că SEECP este singurul forum din sud-estul Europei provenit şi gestionat de statele din regiune.

O altă particularitate a acestei iniţiative regionale constă în faptul că nu se folosesc denumirile statelor participante. La masa reuniunilor se folosesc steaguri, iar în documentele SEECP se menţionează numele oficialităţilor care au adoptat documentul.