Concert românesc la Academia de Muzică și Dans din Ierusalim

Concert românesc la Academia de Muzică și Dans din Ierusalim

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Academia de Muzică și Dans din Ierusalim, va organiza în data de 20 martie 2018, în Salonul Navon, clădirea Younes și Soraya Nazarian, al Conservatorului Academiei de Muzică și Dans din Ierusalim, un concert de muzică românească, susținut de tinerii evrei de origine română.

Proiectul vizează evidențierea copiilor talentați care provin din familii ale evreilor originari din România.

„Romanian Concert” este organizat la solicitarea reprezentanților comunității de evrei originari din România, stabiliți în Israel și are drept scop cultivarea sentimentului de apartenență la cultura română și al simțului de unitate a comunității în statul de reședință.

Evenimentul se bucură de sprijinul  Elisabethei Berkovits, director al Departamentului Proiecte Speciale din cadrul Academiei de Muzică și Dans din Ierusalim.

Proiectul face parte din programul ,,Caravana Identității Românești”, care cuprinde o serie de acțiuni culturale destinate promovării culturii române și consolidării identității naționale românești și se înscrie în Programul Strategic – Spațiul Cultural Comun Românesc – Centenar Marea Unire 1918 – 2018.