Concurs pentru Biennale di Venezia 2018

Concurs pentru Biennale di Venezia 2018

93
0

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România organizează concursul pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 16-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură – la Biennale di Venezia, concurs public de creație deschis participării autorilor individuali sau reuniți în grupuri, ori persoanelor juridice fără scop patrimonial (organizaţii neguvernamentale).

Ediția din 2018 a Bienalei de Arhitectură de la Veneția se va desfășura în perioada 26 mai – 25 noiembrie 2018, cu previzionare pentru specialiști și presă în zilele de 24 şi 25 mai 2018.

Tema celei de-a 16-a ediţii a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură – la Biennale di Venezia, lansată de curatorii Yvonne Farrell şi Shelley McNamara – „Freespace“, reprezintă generozitatea spiritului și acel sens al umanității pe care arhitectura îl găzduiește în centrul propriei sale agende, concentrându-și atenția asupra calității spațiului însuși.

„Freespace” încurajează reexaminarea modului nostru de a gândi, noile modalități de a vedea lumea, de a inventa soluții prin care arhitectura să furnizeze o stare de bine și demnitate fiecărui cetățean de pe această fragilă planetă.

Prin tema „Freespace“, Bienala de Arhitectură 2018 va prezenta publicului exemple, va propune elemente – construite sau neconstruite – de lucrări care exemplifică acele calități ale arhitecturii care includ modelarea, bogăția materialității suprafețelor, orchestrarea și dispunerea mișcării, relevând forța și frumusețea intrinsecă a arhitecturii.

La cea de-a 16-a Expoziție Internațională de Arhitectură vor fi celebrate exemplele de generozitate și solicitudine din arhitectura întregii lumi. Arhitectura care întruchipează aceste calități, cu generozitate și dorință de schimb de idei, este ceea ce se poate numi „Freespace“.

Bienala lansează invitaţia către participanți, și fiecare pavilion național, să aducă la Veneția propriul lor „Freespace“, astfel încât, împreună, să poată dezvălui diversitatea, specificitatea și continuitatea în arhitectură, bazate pe persoane, locuri, timp și istorie, pentru a susține cultura și relevanța arhitecturii pe această planetă dinamică.

Mai multe informații legate de lansarea temei, inclusiv conceptul formulat de Yvonne Farrell şi Shelley McNamara, se pot consulta on-line: http://www.labiennale.org.

Pentru a participa la concursul naţional, solicitantul trebuie să depună un proiect care să conțină documentația obligatorie prevăzută în Regulamentul de organizare a concursului, afișat pe paginile de internet ale Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (www.cultura.ro), Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro), Institutului Cultural Român (www.icr.ro) şi Uniunii Arhitecţilor din România (www.uniuneaarhitectilor.ro).

Conform Regulamentului de organizare a concursului, începând cu această ediție, concursul va avea două etape de jurizare: prima etapă cu un rol de definire a conceptului curatorial și a conținutului, urmată de selectarea finaliștilor, care vor fi invitați să detalieze aspectele tehnice ale proiectului în etapa a doua de concurs.  Mai multe detalii legate se găsesc pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ