Doi kilometri de tricolor în Harghita și Covasna

Doi kilometri de tricolor în Harghita și Covasna

220
0

Episcopia ortodoxă din judeţele Harghita şi Covasna a achiziţionat doi kilometri de material pentru ca în mănăstirile din zonă să fie confecţionate din materialul respectiv steaguri româneşti tricolore. Steagurile urmează să fie distribuite în cursul acestei veri, la pelerinajele de la bisericile române din „Ţinutul secuiesc”, scrie MTI.

„Deocamdată am cumpărat doi kilometri de material tricolor, dar va trebui să mai completăm pentru a ajunge pentru fiecare casă. Vom sfinţi fiecare drapel, iar la predare preoţii se vor ruga pentru binele patriei” – citează agenţia Agerpres vorbele episcopului Ioan Selejan.

Episcopul ortodox din judeţele Harghita şi Covasna a cerut enoriaşilor să păstreze steagurile naţionale române şi să le arboreze cu mândrie pe casele lor la sărbătorile de stat şi religioase.

Episcopul a menţionat că primele 350 de drapele au fost împărţite luni, la biserica din  Valea Mare din judeţul Covasna.

Pe marginea simbolurilor, în „Ţinutul secuiesc” s-au creat în vara anului 2012 tensiuni dintre români şi maghiari. Prefectul judeţului Covasna, numit de guvernul Ponta ajuns la putere în luna mai, a atacat în justiţie autorităţile locale şi judeţene pentru deciziile referitoare la arborarea steagului secuiesc respectiv a altor steaguri locale. Deciziile autorităţilor locale referitoare la steagurile judeţelor Harghita şi Covasna au fost anulate de organele de justiţie, scrie Rador.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ