Acasă Evenimente Două finale, două medalii

Două finale, două medalii

Cătălina Ponor a obținut, duminică, medaliile de aur la bârnă şi la sol la Cupa Mondială de la Baku. Cătălina Ponor a fost singura din cei şapte sportivi români prezenţi la start care a trecut de faza calificărilor, urmând să evolueze la bârnă și sol, aparatele sale favorite, anunță Federația Română de Gimnastică.

Aşadar, sportiva a încheiat cu două victorii participarea la Cupa Mondială de la Baku (Azerbaidjan). Calificată cu cele mai mari note în finalele de la bârnă şi sol, tripla campioană olimpică şi-a păstrat poziţia de lider şi după exerciţiile din finală. Cătălina Ponor s-a impus la sol cu 13.433 (13.233 în calificări) şi cu 13.833 la bârnă (14.233 în calificări), aspect remarcabil dacă luăm în considerare faptul  că Ponor împlineşte anul acesta, pe 20 august, 30 de ani.

De asemenea, în competiţia masculină toţi cei cinci reprezentanţi ai României – Cristian Băţagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurenţiu Nistor şi Andrei Ursache – au ratat calificările în finale la aparatele la care au concurat. Cristian Băţagă păstrează o şansă infimă de a fi prezent la sărituri, unde a încheiat pe locul 9 în calificări (13,783), fiind prima rezervă.

La Cupa Mondială de la Baku se află în competiţie 120 de gimnaşti (85 de băieţi şi 35 de fete) din 21 de ţări.Totodată. etapa de Cupă Mondială de la Baku reprezintă un test important înaintea Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca, programate între 19-23 aprilie.