Expoziție de ilustrații și benzi desenate la ICR Istanbul

Expoziție de ilustrații și benzi desenate la ICR Istanbul

209
0
Foto: ICR

Zeynep Oezbay, o tânăra artistă de origine română al cărei nume care s-a impus recent și în forță pe piața de artă din Istanbul, prezintă la Istanbul expoziția de ilustrație și bandă desenată „Annabel’s of the Scared Heart” . Vernisajul expoziției a avut loc miercuri seara, la Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” din Istanbul.

Expoziția cuprinde 15 tablouri realizate prin tehnica de acuarelă și grafică. Banda desenată, în accepțiunea clasică, reprezintă o formă de artă care utilizează o serie de imagini consecutive în scopul de a ilustra un fir narativ. Particulariatea acestei expoziții este înlănțuirea între tehnica de bandă desenată și ilustrația contemporană. Personajul Annabel este reflectat plecând de la ipostaze care descriu rutina vieții de zi cu zi sau de la o perspectivă imaginară. Annabel este o doamnă singuratică care în inima ei sacra de femeie își pune semne de întrebare despre crearea omului și evoluția sa.

Născută la Istanbul în anul 1989, Zeynep Oezbay este fiica unei familii mixte, româno-turce. Între 2006 -2007 a urmat studiile Facultății de Arte, specializarea Arte plastice şi decorative din cadrul Universității Ovidius din Constanța, iar din 2007 s-a întors la Istanbul unde și-a continuat studiile până în anul 2010 la Universitatea Mimar Sinan, Facultatea de Arte Frumoase, Secția de Pictură. Între 2011-2013 a locuit la Londra timp în care s-a perfecționat în tehnica picturii murale pictând pereții restaurantelor, cafenelelor și în alte spații publice. În perioada 2013-2015 este studentă la Academia de Modă Istanbul, secția Design Vestimentar.

După absolvire, îmbinând pasiunea dintre design și pictură, începe să creeze genți împreună cu renumita artistă Zeynep Korel și să predea cursuri de pictură la Universitatea Tehnică Yildiz din Istanbul.Creațiile sale au fost puse la vânzare în lanțurile de magazine de fashion de lux Bilstore din Turcia. Tânăra artistă a realizat și o colecție de articole vestimentare combinând stilurile vintage şi design contemporan pe care le comercializează pe un website personal. În prezent este masterandă la Secția de Pictură, Facultatea de Arte Frumoase a Universității Namik Kemal din Tekirdag, Republica Turcia.

Dintre expozițiile personale amintim: „Olușum”/Evolution, Galleria DANTE, Arnavutkoy, Istanbul (aprilie 2016); „Annabel”, Galleria C-ZONE, Bebek, Istanbul (august 2016); „Annabel II”, Galleria C-ZONE, Bebek, Istanbul (septembrie 2016); „The Girl From Mars”, Galleria C-ZONE, Bebek, Istanbul (octombrie 2016); „Madwoman Of The Sacred Comics” ”, Galleria C-ZONE, Bebek, Istanbul (decembrie, 2016). Zeynep Oezbay a participat la numeroase expoziții mixte naționale și internaționale: expoziție mixtă la Universitatea Ovidius din Constanța (martie, 2006,); expoziții mixte la Galeria Lal Sanat din Istanbul (aprilie, iulie, august 2010); expoziția mixtă a artiștilor istanbulioți la Bodrum (august, 2010); expoziție mixtă la 4. Levent Tenis Klübü (ianuarie și octombrie, 2011); expoziție mixtă de Ziua Internațională a Femeii la Karadeniz Egerli, ed.I; expoziție mixtă la Muzeul Atanas Șarenkov, Haskovo, Bulgaristan (iunie, 2016); expoziție mixă internațională Niksanat, ed.a III-a, la Cemal Reșit Rey (iunie, 2016); expoziție mixtă la 4. Levent Tenis Klübü (februarie, 2017).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ