Acasă Europa Focuri de armă la frontieră

Focuri de armă la frontieră

Foto: Poliţia de Frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Moravița au depistat în zona de competenţă 12 cetăţeni afroasiatici, călăuziţi de un cetăţean sârb, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România.

Polițiștii de frontieră din filtru au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea a două autoturisme despre care existau suspiciuni că transportau migranți din zona de frontieră către Timișoara. Șoferii nu au oprit la semnalele polițiștilor, au spart barajul poliției, rănind ușor un polițist și avariind mai multe autoturisme ale instituției.

Pentru a reuși imobilizarea autoturismelor și a șoferilor acestora, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, inițial prin tragerea în plan vertical a două focuri de armă, apoi au țintit pneurile autoturismelor în cauză, reușind să oprească una din maşini.

În același timp, prin ricoșeu, au fost rănite două persoane, pasageri ai autoturismelor ai căror șoferi nu au oprit la control. Cele două persoane, de origine afro-asiatică, au fost transportate de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale.

În urma acțiunii polițiștilor de frontieră au fost reținuți 12 cetățeni afroasiatici și un cetățean sârb, șoferul uneia dintre mașini.

Toți au fost duți la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări, totodată fiind extinse verificările și întărit dispozitivul de supraveghere pentru depistarea tuturor persoanelor implicate.

Polițiștii de frontieră continuă cercetările față de cetățeanul sârb, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, iar față de cetățenii afroasiatici sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.