Fragment din ”Cartea șoaptelor”, prezentat la Sofia

Fragment din ”Cartea șoaptelor”, prezentat la Sofia

82
0

În data de 10 mai 2017, personalități (actori, jurnaliști ș.a.) din Bulgaria vor citi fragmente din literatura europeană contemporană tradusă în limba bulgară, audiența fiind formată, în general, din elevi, studenți, profesori, dar și din reprezentanți ai publicului larg interesați de literatură.

Fragmentul prezentat de România face parte din romanul Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian („Proșepnata kniga”, Editura Avangard Print,  2013, traducere de Vanina Bojikova în limba bulgară).

Noaptea Literaturii Europene este un eveniment literar care se desfăşoară simultan în mai multe capitale europene, în jurul datei de 9 mai 2017, și are ca obiectiv punerea în lumină a celor mai importanţi autori europeni contemporani.

Proiectul este organizat în cadrul clusterului EUNIC Bulgaria, scopul lui fiind acela de a contribui la dialogul intercultural prin oferirea unei platforme pentru țările europene de a-și prezenta literatura lor contemporană.

Proiectul oferă o experiență excepțională de lectură în comun, având ca element de atractivitate combinația dintre un text interesant, o performanță unică și o locație remarcabilă. Participarea României la acest proiect poate contribui la promovarea și cunoașterea literaturii românești contemporane de către publicul bulgar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ