Grevă de amploare în transportul feroviar şi aerian din Franța

Grevă de amploare în transportul feroviar şi aerian din Franța

215

Românii care se află, tranzitează sau călătoresc Franța că, în astăzi, 3 aprilie 2018, începe o grevă de amploare şi, cel mai probabil, de lungă durată în transportul feroviar şi la compania aeriană Air France.

Astfel, la Societatea Nationala a Căilor Ferate (SNCF) va circula un tren de mare viteză din opt şi un tren regional din cinci. În circulația internaţională a garniturilor de tren, sunt planificate doar trei din patru trenuri Eurostar în circulaţie şi un grafic aproape normal în cazul trenurilor Thalys, spre Belgia. Nu vor circula garniturile de tren spre Spania, Italia şi Elveţia.

De asemenea, greva lucrătorilor din sectorul feroviar a ajuns în faza protestelor de durată, cu încetarea lucrului timp de două zile din cinci, care ar urma să dureze 36 de zile pe parcusul a trei luni calendaristice consecutive.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966; +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Franceză: +33680713729.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ