Acasă Bulgaria În acest an, Dragobetele a fost sărbătorit, la Ghidici, și de românii...

În acest an, Dragobetele a fost sărbătorit, la Ghidici, și de românii din Bulgaria

Pe 24 februarie, de Dragobete, Asociaţia Vlahilor din Bulgaria a fost invitată de Primăria municipiul Calafat şi Primăria comunei Ghidici la o mare manifestare intitulată  “Dragobetele sărută fetele”  la  Ghidici. Astfel, cu acest prilej, la Casa de Cultură, peste 50 de tineri, vestitori ai primăverii şi ai dragostei,  din ansamblurile folclorice “Rozele Calafatului” și “Brâulețul” din Ghidici,  au cântat și dansat cu coșuri de flori în mâini, în aplauzele publicului.Vicepreşedintele  AVB  Silvia Mihailova a transmis salutări cordiale și toate gândurile bune  fraților români  de pe malul drept al Dunării.  Aceasta a acordat un interviu Centrului  Judetean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţonale Dolj, povestind despre tradiţiile de primăvară ale vlahilor/românilor  din Bulgaria, precizând că vlahii din Bulgaria nu au o asemenea sărbătoare populară a dragostei. Mai târziu între reprezentanţii  primăriilor Calafat,  Ghidici  si Asociația Vlahilor din Bulgaria au avut loc discuţii  privind posibilitătile de dezvoltare a relaţiilor în domeniul cultural transfrontalier.