Acasă Asociatii Inițiativa Românilor din Serbia și-a ales noua conducere și propune o listă...

Inițiativa Românilor din Serbia și-a ales noua conducere și propune o listă unică pentru alegerile din toamnă

Inițiativa Românilor din Serbia și-a ales sâmbătă, 22 martie, noua conducere a organizației. Astfel, președintele Inițiativei este Boian Bărbuță, iar cei șase vicepreședinți reprezintă atât Voivodina, cât și Timocul. Reprezentanții Voivodinei sunt Lucian Danilov (Dolova) și Zvetlana Nicolin (Panceva), iar reprezentanții Timocului sunt Iuga Georgevici (Bor), S. Milutinovici (Zaicear), Dragan Andreici (Bor) și Cristian Tuchici (Bor). Cu prilejul întâlnirii de la Donji Milanovac, Inițiativa Românilor din Serbia a anunțat decizia de a prezenta propria listă la alegerile pentru  Consiliul Național al Minorității Naționale a Românilor din Serbia.

La evenimentul de sâmbătă a fost prezent și Iulian Niţu, consulul general al României la Zajecar.

Boian Bărbuță, președintele IRS, a declarat pentru www.viitorulilfovean.ro/timpromanesc că lista candidaților pentru Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale a Românilor este deschisă tuturor organizațiilor de români din Serbia. ”Este un semnal pe care vrem să-l dăm organizațiilor românești din Serbia pentru unitate. Trebuie să înțelegem că dacă ne unim forțele putem să ajungem în Consiliu”.

Bărbuță a precizat că în data de 12 aprilir, la Pancevo, va avea loc o nouă reuniune a Iniţiativei Românilor din Serbia cu celelalte organizaţii româneşti din Timoc şi Voievodina pentru a încerca să facă o singură listă cu care să candideze, în toamnă,  pentru Consiliul Naţional al Românilor din Serbia.