Klaus Iohannis la Miercurea Ciuc: ”Dacă e să avem un parteneriat strategic...

Klaus Iohannis la Miercurea Ciuc: ”Dacă e să avem un parteneriat strategic să vă las ca amintire tricolorul nostru, al tuturor”

156
0

În vizită oficială în Harghita şi Covasna, preşedintele Klaus Iohannis a fost pus într-o situaţie delicată. La începutul unei dezbateri la Miercurea Ciuc, după intonarea Imnului Naționak al României, participanţii au intonat imnul așa-numitului Ţinut Secuiesc. Situaţia a fost remarcată la începutul discursului preşedintelui. ”Vă mulţumesc că mi-aţi cântat, aveţi voci bune şi puternice”, a spus şeful statului, care ulterior a transmis tranşant că este împotriva autonomiei pe criterii etnice deoarece ar ”inhiba dezvoltarea”. În timpul dezabaterii, primarul din Miercurea Ciuc, Robert Raduly, i-a oferit cadou preşedintelui steagul Ţinutului Secuiesc. În replică, şeful statului i-a oferit acestuia tricolorul. ”Dacă e să avem un parteneriat strategic să vă las ca amintire tricolorul nostru al tuturor”, a spus Iohannis.După ce i-a ascultat pe şefii CJ Covasna şi Harghita, Tamas Sandor şi Borboly Csaba, care au readus în discuţie temele predilecte ale UDMR, autonomia, folosirea limbii materne şi a însemnelor minorităţilor, şeful statului a subliniat: ”Din păcate, de prea multe ori realităţile din judeţele dumneavoastră sunt interpretate într-o manieră care dezbină”. ”Intoleranţa, respingerea celor de altă etnie sunt căi sigure pentru blocarea evoluţiei comunităţilor. La fel cum izolarea acestor comunităţi nu sunt de natură să favorizeze progresul. (…) Există trei teme politice la care aşteptaţi să mă refer: descentralizare, regionalizarea şi autonomiei. Descentralizarea este obligatorie, pentru că aleşii locali ştiu cel mai bine de ce are nevoie comunutatea. Regionalizarea este de dorit, dar numai dacă se face în aşa fel să fie în interesul cetăţeanului. Autonomia locală şi regională ajută, dar pe criterii etnice nu e de dorit pentru că ar inhiba dezvoltarea”.

Iohannis a precizat că vrea să-i asculte cu foarte mare atenţie pe liderii comunităţii, adăugând ”că doar prin parteneriat puternic, nu mimat, pot fi găsite soluţii”.

În timpul dezabaterii, primarul din Miercurea Ciuc, Robert Raduly, i-a oferit cadou preşedintelui steagul Ţinutului Secuiesc.

În replică, şeful statului i-a oferit acestuia tricolorul. ”Dacă e să avem un parteneriat strategic să vă las ca amintire tricolorul nostru al tuturor”, a spus Iohannis care nu a luat steagul secuiesc în mână, lăsându-l celor de la protocol. Iohannis a încercat să detensioneze momentul, susţinând că el cunoaşte istoria şi preferă să vorbească despre viitor. – sursa: Gandul.info, foto: Puterea24.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ