Londra va declanșa Brexit-ul la 29 martie, relatează France Presse, care citează un purtător de cuvânt al Downing Street. ”Reprezentantul permanent al Marii Britanii la Bruxelles a informat în această dimineață (luni – n.r.) Uniunea Europeană că Marea Britanie va activa articolul 50 la 29 martie”, a declarat purtătorul de cuvânt într-un briefing de presă.
Această scrisoare va porni cronometrul celor doi ani de negocieri între Marea Britanie și Uniunea Europeană și va permite iniţierea negocierilor privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, dar nu presupune o schimbare iminentă de statut pentru cetăţenii români care trăiesc şi muncesc legal în Marea Britanie.
Conform art. 50, până la expirarea perioadei de 2 ani prevăzută în Tratat sau până la finalizarea negocierilor privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, Marea Britanie rămâne stat membru al UE, cu toate obligaţiile aferente, inclusiv în domeniul liberei circulaţii a persoanelor.
Până la ieşirea efectivă a Marii Britanii din UE, drepturile cetăţenilor europeni aflaţi în această ţară vor fi garantate şi protejate. Statutul acestora după retragerea UK va fi abordat în cadrul negocierilor dintre Marea Britanie şi restul UE, inclusiv România.
Comunitatea românească din Regatul Unit a crescut constant după aderarea României la Uniunea Europeană, fiind răspândită pe întreg teritoriul UK, cu concentrări mai mari în regiunea Londrei şi în zonele urbane Birmingham, Manchester şi Liverpool, Edinburgh, Glasgow, Leeds, Belfast.
În acesÎn Marea Britanie, cetăţenii statelor membre UE nu au obligaţia de a se înregistra pe lângă autorităţile locale, astfel încât nu există date oficiale care să indice dimensiunea actuală a comunităţii româneşti, dar indicatorii statistici utilizaţi de diferite autorităţi confirmă tendinţa de creştere menţionată.
Majoritatea românilor din Marea Britanie ocupă, în acest moment locuri de muncă în sectoare deficitare ale pieţei muncii (medici, asistenţi medicali, asistenţi sociali), dar și în domenii care nu prezintă interes pentru forţa de muncă locală, dar care sunt necesare economiei şi societăţii britanice (agricultură, construcţii, îngrijirea persoanelor în vârstă).
Există un segment important de elite: conform estimărilor unei organizaţii profesionale, în Marea Britanie lucrează peste 2.000 medici români. Acestora li se adaugă un număr semnificativ de specialişti în domeniul financiar-bancar, artişti, arhitecţi, profesori, specialişti în IT şi cercetători. Mulţi dintre ei sunt recunoscuţi şi respectaţi, ori pe cale de a dobândi notorietate, în universităţi, centre de cercetare sau în Centrul financiar al Londrei.
Având în vedere apropierea termenului de 29 martie, Ambasada României la Londra recomandă românilor din Regatul Unit să se asigure că şi-au reglementat situaţia în această ţară (spre exemplu, lucrează cu forme legale, au număr de asigurare etc.).