Mario Negri și Donatela Penati, impresionați de cultura și istoria României, de locurile pe care le-au cunoscut în călătoriile și deschiderea oamenilor întâlniți în Maramureș, au conturat expoziţia de fotografie, care să aducă în prim plan, cu precădere momente cotidiene din viața comunității din această regiune a României.
Vernisajul, care a avea loc pe 15 martie la Casa delle Culture del Mondo, cuprinde 24 de panouri fotografice, realizate în alb negru, fotografii centrate emoţiile traite pe chipurile oamenilor, în satele din zona Maramureș unde au călătorit.
În cadrul evenimentului vor fi prezenţi: George Gabriel Bologan, consul general al Romaniei la Milano, Mario Negri, Donatela Penati, Violeta Popescu, expoziția fiind deschisă până în 6 aprilie.
Scopul celor doi autori este să aducă spre cunoașterea publicului italian, o parte din ce înseamnă viața oamenilor din această zonă tradițională a României, unde “timpul s-a oprit”, exprimându-și surpriza descoperirii unor locuri pe care le-au îndrăgit din primul moment.