Acasă Politic Maria Ligor la conferinţa internaţională „Instrumentalizing the Recent Past în Foreign Policy”:...

Maria Ligor la conferinţa internaţională „Instrumentalizing the Recent Past în Foreign Policy”: România susține independența, integritatea teritorială, suveranitatea și unitatea Ucrainei

Rolul pe care Politica Europeană de Vecinătate şi Parteneriatul Estic îl au în aprofundarea cooperării UE cu ţările regiunii a constituit una dintre temele abordate de ministrul delegat Maria Ligor la conferinţa internaţională „Instrumentalizing the Recent Past în Foreign Policy”, organizată de Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană al SNSPA.Potrivit unui comunicat al MAE, ministrul delegat a evidenţiat sprijinul constant al României pentru parcursul european al statelor implicate, care sunt şi principalii parteneri ai ţării noastre în cooperarea pentru dezvoltare. Ea a arătat că România sprijină activ statele din vecinătatea estică prin transferul de expertiză şi bune practici privind reformele, dar şi prin asistenţă financiară sau tehnică în domenii cheie precum buna guvernare, reforma instituţională sau lupta anticorupţie.

Maria Ligor a reiterat poziția României, împărtășită și de ceilalți membri ai UE, față de anexarea ilegală a Crimeii și conflictul din estul Ucraina, susținerea pentru eforturile de soluționare a crizei din cadrul formatului Normandia și ale Grupului de contact trilateral și încurajarea atât a Federației Ruse, cât și a Ucrainei să joace un rol constructiv în reglementarea conflictului. România susține independența, integritatea teritorială, suveranitatea și unitatea Ucrainei.

Ministrul delegat a subliniat că eforturile de modernizare a țării vecine trebuie să fie inclusive, luând în considerație interesele, potențialul și dorința de a contribui a minorităților sale, inclusiv a celei române. Reformele, așa cum este și descentralizarea, trebuie să răspundă situației specifice și nevoilor minorităților, mai cu seamă în ceea ce privește accesul la educație în limba maternă.

Conferinţa internaţională „Instrumentalizing the Recent Past în Foreign Policy” reunește peste de 30 de experți din Albania, Bulgaria, Federația Rusă, Georgia, Germania, Italia, Muntenegru, Republica Moldova, Serbia, Turcia, Ucraina și Ungaria, specializați pe regiunea est-europeană și pe Balcanii de Vest.

În prima zi a evenimentului, pe 20 octombrie 2016, profesorul Andreas Umland (Institute for Euro-Atlantic Cooperation, Kiev, Ucraina) a susținut prelegerea „Pragmatism or revisionism? The Sources of Russia’s foreign policy in the former Soviet Space”, iar în 21 octombrie, este programată masa rotundă “Moldova between hopes and setbacks”, care își propune să analizeze poziția actorilor regionali, Uniunea Europeană și Rusia, în politica Republicii Moldova, impactul Transnistriei în formularea politicii externe a țării vecine și importanța alegerilor din acest an asupra viitoarelor evoluții ale Chișinăului.

Conferința urmărește analiza impactului evenimentelor definitorii pentru spațiul ex-sovietic în ultimi 25 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, o perioadă în care au existat multiple elemente caracteristice Războiului Rece, printre cele mai importante fiind anexarea Crimeei și conflictul din estul Ucrainei.

Conferința este organizată cu susținerea Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, CNCS-UEFISCDI, prin proiectul PN-II-RU-TE-2014-4-0534.