Marian Drăgulescu intră în finalele de la sol şi sărituri, în cadrul...

Marian Drăgulescu intră în finalele de la sol şi sărituri, în cadrul Campionatului European de Gimnastică de la Cluj

186
0

Gimnastul Marian Drăgulescu este singurul din delegația masculină a României calificat în finale Campionatelor Europene individuale de la Cluj-Napoca, el urmând a evolua, sâmbătă și duminică, la sol și sărituri.

În sesiunea de seară, după ceremonia oficială de deschidere a competiţiei, veteranul delegaţiei României a confirmat aşteptările fanilor şi, cu o evoluţie sigură şi spectaculoasă la sol, s-a calificat mai întâi în finala de opt de la sol. Drăgulescu a reuşit aterizări bune la diagonale şi a primit a doua notă în concursul de calificare – 14,666. Marocanul a primit nota 8,466 pentru execuţie din partea arbitrilor, punctajul său total fiind depăşit doar de cel al spaniolului Miguel Zqapata – 14,800. Ucraineanul Verniaev a avut o evoluţie slabă la sol şi a primit doar 14,400, suficient pentru a bifa însă şi el prezenţa în lupta pentru medalii.

Drăgulescu a repetat evoluţia bună şi la sărituri, instalându-se, la capătul evoluţiei sale, pe prima poziţie la acest aparat, cu o medie de 14,666. Punctajul Marocanului nu a fost depăşit, astfel încât Drăgulescu intră în finală cu cea mai mare notă.

Totodată, antrenorul Ioan Suciu l-a pierdut prematur din lot pe Laurenţiu Nistor. Sportivul din Sibiu a suferit o accidentare după ce a căzut de pe aparat în timpul exerciţiului la bară fixă şi a fost luat cu targa de pe saltea, fiind transportat de urgenţă la spital, pentru investigaţii la spate. Nistor nu a mai luat startul la paralele, iar la capătul primelor două subdiviziuni, România nu îşi asigurase nicio prezenţă în finale. Vlad Cotuna, Cristian Băţagă şi Adelin Kotrong au ratat primele şanse la o finală europeană, la sol, bară, cal, sărituri şi paralele.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ