Mesaj din Grecia

Mesaj din Grecia

181
0

În Duminica Floriilor, o parte dintre elevii Școlii de Limba Română, Cultură și Civilizație care-și desfășoară cursurile în cadrul Asociației Interculturale Româno-Elene “Dacia“ au participat la cea de-a doua activitate dedicată Sărbătorilor Pascale.

Evenimentul face parte din seria de activități duminicale care se desfășoară în cadrul disciplinei Arte Vizuale și Abilități Practice. Domeniul Artelor Vizuale acoperă: pictură, desen, grafică, artă decorativă (tapiserie, scenografie, ceramică, vestimentaţie, design, arta bijuteriilor etc.), fotografie artistică, arta tiparului, sculptură, arhitectură, artă monumentală, artele spectacolului etc.

Înainte de începerea orelor, elevii participanți însoțiți de cadrele didactice au mers la biserică, au aprins lumânări și au luat frunze de dafin. A fost o zi specială în care copiii au realizat felicitări pentru cei dragi, au ajutat la realizarea  cadourilor  confectionate manual  pentru colaboratorii Asociației, iar profesorii au prezentat semnificația zilei de Florii și a Intrării lui Hristos în Ierusalim.

Asociaţia mulţumeşte participanților la activitățile prilejuite de Sărbătorile Pascale și urează tuturor – Paște Fericit și Binecuvântat!

Asociaţia Interculturală Româno Elenă DACIA este o asociaţie culturală și educațională care se ocupă cu promovarea limbii, culturii şi traditiilor româneşti, prin intermediul  unor activități educative şi culturale. Totodată, acţiunile asociaţiei vizează dezvoltarea şi întărirea relațiilor de prietenie între românii care trăiesc în Republica Elenă, fie de origine greacă sau de altă naționalitate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ