Acasă Cultura / Culte Mica Unire sărbătorită prin ţară

Mica Unire sărbătorită prin ţară

Câteva mii de ieşeni sunt aşteptaţi, miercuri, 24 ianuarie, la manifestările organizate de Ziua Unirii Principatelor Române, scrie news.ro.

În programul manifestărilor de la Iaşi sunt incluse discursuri ale politicienilor, depuneri de coroane la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, parada militară, dar şi Hora Unirii. La finalul evenimentului, primăria va împărţi participanţilor plăcinte, precum şi ceai sau vin fiert.

În ultimele zile, Piaţa Unirii din Iaşi a fost curăţată de zăpadă, iar echipe de muncitori au măturat întreaga zonă unde vor avea loc manifestările oficiale.

La Focşani, manifestările dedicate Micii Uniri sunt programate să înceapă la ora 15.20, cu un exerciţiu Drill Team, care va fi urmat de un spectacol folcloric. La ora 16.00, va avea loc trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, moment urmat de intonarea Imnului Naţional, în interpretarea lui Marcel Pavel, Vlad Miriţă şi Andrei Lazăr. Cei prezenţi în Piaţa Unirii vor asista apoi la un moment evocator – vor prinde viaţă mari conducători din istorie, de la Burebista şi Decebal, până la artizanii micii Unirii, în interpretarea actorilor Sebastian Stan, Vlad Rădescu,  Ioan Isaiu, Claudiu Istudor, Ion Dichiseanu. Momentul va dura circa 20 de minute şi va fi urmat de discursuri ale oficialităţilor.

Ceremoniile se vor încheia cu Hora Unirii şi cu retragerea cu torţe a militarilor din Garnizoana Focşani, conform programului anunţat de autorităţi. La Alba Iulia, manifestările se vor desfăşura miercuri dimineaţă în Sala Unirii, unde vor avea loc alocuţiuni despre semnificaţia istorică a Unirii Principatelor Române, iar apoi este programat un spectacol susţinut de către elevii Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” şi reprezentanţii Cercului Militar Alba Iulia. Manifestările se vor încheia cu „Hora Unirii” interpretată de Fanfara judeţului Alba, în care se vor prinde toţi participanţii.

La Sebeş, Mica Unire va fi sărbătorită printr-un spectacol artistic prezentat de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al judeţului Alba şi solişti Maria Filimon, Cătălin Haşa, Roxana Reche, Nicolae Plută, Dorina Nariţa, Floricica Moga, alături de ansamblul de dansuri populare. La finalul spectacolului, participanţii sunt invitaţi la tradiţionala Horă a Unirii. Şi la Cugir sunt organizate miercuri manifestări pentru a marca Mica Unire, iar programul va cuprinde poezii şi cântece patriotice care vor fi susţinute de către Fanfara Casei de Cultură Cugir, Grupul „Mlădiţe Cugirene”, aparţinând Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Cugir, Cercul de Teatru al Casei de Cultură Cugir. Programul se va încheia tot cu tradiţionala Horă a Unirii.

Manifestări dedicate zilei Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 vor avea loc în municipiul Galaţi la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, unde vor fi depuse flori, se va evoca însemnătatea acestei zile şi se va dansa Hora Unirii, în timp ce la Muzeul de Istorie va fi deschisă o expoziţie dedicată personalităţilor Unirii Principatelor.

Potrivit programului anunţat de Prefectura Galaţi, manifestările vor debuta la Biserica Vovidenia, unde în intervalul orar 12.00 şi 12.30 va fi Te Deum pentru Alexandru Ioan Cuza, de la ora 13.00 la statuia domnitorului sunt programate ceremonii care vor include întâmpinarea oficialităţilor, salutul Drapelului de luptă, intonarea imnului, evocarea însemnătăţii Unirii, depuneri de flori şi un scurt moment artistic susţinut de artiştii Ansamblului „Doina Covurluiului” al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.

Manifestările de la statuia domnitorului se vor încheia cu Hora Unirii, programată să aibă loc în intervalul 13.35-13.45. Totodată, la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, la secţia Lapidarium, între orele 14.10 şi 15.30 va avea loc vernisajul expoziţiei „Personalităţile Unirii Principatelor de la 1859”.

De asemenea, Asociaţia Iubesc Galaţiul a anunţat că, de la ora 19.00, 100 de fete din România şi Republica Moldova vor defila în costume populare, în holul Universităţii Dunărea de Jos. Prezentarea va conţine 100 de costume populare autentice cu vechime cuprinsă între 70 şi 140 de ani din colecţia etnografică Flori de ie, din toate zonele geografice ale României.

La Arad, evenimentele organizate de Prefectură de Ziua Principatelor Române vor dura mai puţin de o oră şi se vor desfăşura doar în municipiu, în Piaţa Revoluţiei, pe platoul din faţa Palatului Administrativ. La ora 10.00 va fi intonat Imnul Naţional, după care va avea loc un ceremonial religios susţinut de înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe. Rugăciunea de binecuvântare va fi rostită de IPS Timotei Seviciu, arhiepiscopul Aradului.

Prefectul judeţului, Florentina Horgea, va rosti o alocuţiune despre însemnătatea Zilei Principatelor Române, iar despre semnificaţia zilei de 24 ianuarie va vorbi muzeograful Bogdan Ivaşcu. Conform tradiţiei, de la ora 10.30 cei prezenţi vor dansa Hora Unirii, urmată de defilarea Gărzii Comune, formate din detaşamentele Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Vasile Goldiş” Arad.

Ziua Unirii Principatelor Române va fi sărbătorită la Timişoara, miercuri, începând cu ora 10.00, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasat în faţa sediului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. Evenimentul cuprinde o ceremonie militară la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, organizată de Brigada 18 Cercetare Supraveghere ,,Decebal” şi va continua cu un Te Deum şi depuneri de coroane de flori.

Ceremonia militară şi religioasă se încheie cu Hora Unirii, la care sunt invitaţi să se prindă toţi participanţii. Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, Prefectura Constanţa, în colaborare cu Primăria Constanţa, Consiliul Judeţean şi Comandamentul Flotei organizează o ceremonie militară care va avea loc pe platoul din faţa Prefecturii. Arhiepiscopia Tomisului organizează, de asemenea, conferinţa cu tema “Unirea de la 1859 – temei al Marii Uniri din 1918”, care va fi susţinută, printre alţii, de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, programul conţinând şi un recital de poezie pe versuri de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Grigore Vieru, dar şi momente muzicale patriotice.

Şi în alte oraşe sunt programate, miercuri, scurte ceremonii. Sursa: News.ro