Mihai Ghimpu: Moscova să nu se implice!

Mihai Ghimpu: Moscova să nu se implice!

132
0

Federația Rusă trebuie să se împace cu gândul că Republica Moldova este un stat suveran în măsură să își soluționeze problemele de sine stătător, iar Transnistria este teritoriu al țării noastre. Declarația aparține președintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, și a fost făcută în cadrul unui interviu pentru europaliberă.org, citat de UNIMEDIA. Referindu-se la vizita ministrului de Externe, Natalia Gherman, în Federația Rusă, șeful liberalilor spune că sunt trei subiecte esențiale pe care șefa diplomației moldovenești ar trebui să le abordeze în discuțiile cu oficialii ruși. „Sunt trei lucruri: retragerea armatei, schimbarea forţelor pacificatoare ruseşti în forţele de menţinere a păcii şi Rusia să se împace cu gândul că Transnistria este teritoriul Republicii Moldova şi nu al Federaţiei Ruse. Să nu ne facă al doilea Königsberg”, a declarat Ghimpu.

Totodată, liberalul nu exclude faptul că Federația Rusă ar avea intenția de a zădărnici aspiraţiile Republicii Moldova de a se apropia de Uniunea Europeană. „Cred că Moscova foloseşte toate pârghiile, şi oficiale, şi neoficiale. Oficial îţi dă de înţeles, iar neoficial stânge şurubul. Eu cred că noi trebuie să guvernăm cu demnitate statul acesta şi să ne rezolvăm problemele. Zona noastră, folosită prin teritoriul Transnistriei, arată că Rusia e încă în putere, e un imperiu şi cu ea trebuie să discute toată lumea. Problema există pentru a arăta că Rusia decide unde vrea, cum vrea ea”, a remarcat președintele PL.

În același context, politicianul se arată sceptic față de acordarea unui statut regiunii transnistrene și că toate sunt doar vorbe goale aruncate în vânt. Totuși, Mihai Ghimpu spune că oficialii de la Chișinău nu trebuie să renunțe la instalarea  punctelor de control pe Nistru.

„Nu văd aici o problemă în care noi trebuie să cedăm. Dacă nu introducem aceste puncte de control migraţional, ne luăm la revedere de la libera circulaţie şi, în genere, de la integrarea europeană. Că Europa nu va tolera să le ofere moldovenilor posibilitatea de liberă circulaţie, ca să vină aici toată Asia şi toată Rusia. Noi trebuie să stăm ferm pe poziţii. Şi acest lucru e clar, este o poziţie care nici nu se discută. Dacă noi nu rezolvăm problema aceasta, nu vedem libera circulaţie”, a conchis liberalul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ