Acasă Alte comunitati Noaptea Literaturii Europene 2017

Noaptea Literaturii Europene 2017

Foto: ICR

Noaptea Literaturii Europene este o inițiativă literară de neratat care se va desfășura la Lisabona în data de 24 iunie 2017, între orele 18.30 și 23.30. Evenimentul va avea loc în unsprezece spații diferite, în zona Carmo/Trindade, în prezența unor importanți autori europeni și actori portughezi care vor citi fragmente din câteva texte reprezentative. De-a lungul serii, începând de la ora 18.30, vor avea loc sesiuni de lectură din opera a 11 scriitori europeni în interpretarea a 14 actori portughezi.

Sesiunile de lectură, cu intrarea liberă, vor avea o durată de 15 minute și se vor repetadin jumătate în jumătate de oră, pentru a oferi publicului posibilitatea de a vizita toate spaţiile implicate în acest proiect.

La cea de-a V-a ediție a celei mai literare seri din Lisabona, vor participa autori din 11 țări: Germania, Austria, Spania, Franța, Finlanda, Grecia, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Cehia și România. De la romantism la literatura infantilă, de la teatru la poezie, Noaptea Literaturii Europene vă invită să puneți mâna pe hartă, să porniți la drum și să descoperiți cuvintele descătușate care se află în spatele fiecărei uși.

Anul acesta, România va fi reprezentată la Noaptea Literaturii Europene de Matei Vișniec, invitatul Institutului Cultural Român de la Lisabona. Autorul român și actorul portughez Nuno Pinheiro vor citi alternativ în limba română și respectiv, în limba portugheză, fragmente din cartea intitulată Teatru Descompus sau Omul Pubelă. Cele 11 sesiuni de lectură care vor avea loc în Sala Estúdio de la Teatro da Trindade din Lisabona sunt organizate de Institutul Cultural Român cu sprijinul Teatrului Trindade Inatel, editurii braziliene É Realizações și Teatrului da Garagem.

În aceeași zi, începând cu ora 15.00, la Fórum FNAC Chiadova avea loc o masă rotundă cu participarea a trei dintre scriitorii prezenți la Noaptea Literaturii Europene 2017:Alex Bellos, Jiří Hájíček și Matei Vișniec. În cadrul evenimentului moderat de Pedro Vieira, blogger, autor, ilustrator, actualul prezentator al programului TV „Ultimul stinge lumina” (RTP3), cei trei scriitori europeni, cu trei evoluții literare diferite, vor vorbi despre teme actuale și totodată perene, acoperind subiecte cum ar fi literatura europeană actuală, rolul autorului într-o Europă instabilă, existența unei literaturi europene, călătoriile și itinerarea. Pe lângă autorul român Matei Vișniec, jurnalistul portughez Pedro Vieira îi va avea ca invitați la masa rotundă pe autorii Alex Bellos și Jiří Hájíček. Alex Bellos este britanic, a fost jurnalist, scrie despre fotbal, sportul său preferat, dar mai ales despre matematică, un subiect pe care îl găsește fascinant. Jiří Hájíček (Republica Cehă) este unul dintre cei mai renumiți autori cehi. Scrie poezie, dar proza este cea care i-a adus mai multe premii și adevărata recunoaștere din partea cititorilor și a criticilor. Evenimentul se va desfășura în limba engleză, fără traducere.

Născut în România în 1956, Matei Vișniec se remarcă în peisajul literar din România anilor ’80. În 1987, opera sa este interzisă de regimul Ceaușescu, motiv pentru care părasește România și se stabilește în Franța, unde lucrează pentru Radio France Internationale.Are mai mult de 30 de piese publicate și numele său a figurat pe afișe în peste 40 de țări. Apoape toată opera sa teatrală a fost tradusă în portugheză la editura braziliană É Realizações. Matei Vișniec este dramaturgul cu cele mai multe piese puse în scenă în România. A fost premiat de Uniunea Scriitorilor și de Academia Română, dar și de alte instituții, precum și de diferite publicații, printre care Observator cultural și Ziarul de Iași. În Franța, a fost distins cu „Premiul European 2009” al SACD şi cu Premiul „Coup de Coeur” la Festivalul Off din Avignon, în 2008 şi 2009. În 2016 a primit premiul „Jean Monnet” pentru literatură europeană, pentru cartea Negustorul de începuturi de roman.

Nuno Pinheiro este actor și coordonator al Clubului de Teatru Sénior. S-a născut în Lisabona în 1989, a absolvit Facultatea de Teatru – Departamentul Actorie la Școala Superioară de Teatru și Film și a terminat un Master în Teatru – Specializare în Teatru la aceeași Universitate. Și-a început colaborarea cu Teatrul da Garagem, în anul 2009, cu piesa Odisseia Cabisbaixa, participând în mod regulat, din 2011, la diverse creații ale companiei. În paralel cu munca de actor, conduce Departamentul de Comunicare al companiei și Serviciul educativ al Teatrului da Garagem. În plus, are diverse colaborări în publicitate, film și teatru.

Textele reunite sub acest titlu sunt de fapt module teatrale destinate să intre într-o compoziție regizorală liberă. Nicio ordine nu este impusă de autor. Aceste texte sunt precum cioburile unei oglinzi sparte. Cândva, nu știm când, oglinda era întreagă și reflecta perfect cerul, lumea și sufletul omenesc. Iar apoi s-a produs, nu știm când, explozia oglinzii. Fragmentele pe care le deținem aici fac parte, fără îndoială, din materia originară, iar unitatea lor rezidăîn chiar această apartenență la materia originară, după cum din această apartenență își trag parfumul comun și identitatea încarnată mai ales de atmosferă. Cu aceste monologuri, care invită spre recompunerea obiectului inițial, autorul a dorit să impună o unică restricție: libertatea absolută.