Acasă Alte comunitati Noul cinema românesc, retrospectivă în Islanda

Noul cinema românesc, retrospectivă în Islanda

Foto: Architectural Digest

„Revoluție în realism. Noul cinema românesc”, marea retrospectivă de film românesc realizată de Institutul Cultural Român și British Film Institute în 2016, se va relua la Reykjavik, într-o formă esențializată, oferind cinefililor islandezi patru zile de creativitate cinematografică excepțională.

Această veritabilă mostră de inovație filmică se va desfășura între 9-12 noiembrie la binecunoscutul cinematograf de artă Bíó Paradís și va cuprinde creații ale celor mai reprezentativi regizori români, alături de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul și evenimente speciale susținute de actrițele Anamaria Marinca și Diana Cavallioti și de criticul de film Gabriela Filippi.

Proiectul este realizat de Institutul Cultural Român din Londra, în parteneriat cu cinematograful Bíó Paradís și cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Danemarcei. Aceasta este cea de-a treia prezență culturală românească substanțială în Islanda, după „Secțiunea românească” de la Festivalul Internațional de Film de la Reykjavik în 2011 și „Zilele Culturii Române” – primul mare program cultural românesc desfăşurat la Reykjavik în 2013.

Vor putea fi vizionate, în capitala islandeză, opt dintre cele mai apreciate filme românești apărute în ultimii ani: „Morgen” de Marian Crișan; „De ce eu?” de Tudor Giurgiu; „Aferim!” de Radu Jude; „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” de Cristian Mungiu; „Marți după Crăciun” de Radu Muntean; „Ana, mon amour” de Călin Peter Netzer – în premieră; „A fost sau n-a fost?” de Corneliu Porumboiu și „Moartea domnului Lăzărescu” de Cristi Puiu.  Pe lângă întâlnirea cu cele două excelente actrițe românce, iubitorii de film din Reykjavik vor putea afla mai multe despre estetica Noului Cinema Românesc grație criticului de film Gabriela Filippi, care va susține o conferință despre „realismul” elaborat de tinerii cineaști români.

Detalii privind programul complet al proiecțiilor și evenimentele conexe sunt disponibile la pagina: bioparadis.is și www.icr-london.co.uk.

Programul original „Revoluție în realism. Noul cinema românesc”, cel mai mare proiect dedicat cinematografiei românești realizat vreodată în Marea Britanie, s-a desfășurat în perioada mai-iunie 2016, la Londra. Pregătit de ICR Londra, în parteneriat cu British Film Institute (BFI) și curatoriat de Geoff Andrew, programul a cuprins peste 70 de evenimente – în principal proiecții de film, dar și întâlniri cu cineaștii, dezbateri, conferințe și expoziții.