”Novacul afumat din Țara Bârsei”, produs cu indicație geografică protejată

”Novacul afumat din Țara Bârsei”, produs cu indicație geografică protejată

207
0

Comisia Europeană a aprobat astăzi, 6 aprilie, adăugarea „Novacului afumat din Țara Bârsei“ în registrul produselor alimentare de calitate certificate ca indicație geografică protejată (IGP).

Acesta este un file de pește afumat la cald, obținut din specia crap novac, care este crescut timp de trei ani în ferme piscicole situate în comunele din zona de centru-vest a României: Dumbrăvița, Feldioara, Halchiu, Bod și Hărman. În această regiune muntoasă, apa curgătoare din râuri este clară și oferă un habitat optim pentru novac. Acesta este cel de-al treilea produs alimentar românesc inclus pe sita produselor cu indicație geografică protejată după magiunul de Topoloveni și salamul de Sibiu.

novac-afumatPentru crearea produsului, este necesară aplicarea unei tehnici de sărare și afumare la cald, specifică zonei, încă din cele mai vechi timpuri. Cea mai mare parte a etapelor de producție sunt încă efectuate manual și necesită un set de cunoștiințe și îndemânare specifice localnicilor. Aceste tehnici conduc către un produs finit caracterizat printr-un conținut scăzut de grăsimi și o piele aurie.

Astfel, „Novacul afumat de Țara Bârsei” va fi adăugat în lista celor 1.390 de produse europene deja protejate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ