Omagiu lui Dinu Lipatti la Seattle

Omagiu lui Dinu Lipatti la Seattle

121
0
Foto: ICR

Joi, 27 aprilie, începând cu ora 19.00,  în celebra sală de concerte, Benaroya Hall din Seattle va avea loc evenimentul Omagiu lui Dinu Lipatti la Seattle. Concertul este organizat de Institutul Cultural Român din New York (ICRNY), în parteneriat cu American Romanian Cultural Society (ARCS) din Seattle și cu sprijinul Romanian American Society of Washington State (RO-WA).

Doi muzicieni de renume internațional, violonistul Alexandru Tomescu și pianista Angela Drăghicescu, aduc un omagiu legendarului pianist și compozitor Dinu Lipatti, cu ocazia centenarului nașterii, printr-un concert extraordinar, care prezintă muzica sa alături de a altor compozitori celebri: Bach, Beethoven, Bartok și Gershwin. Programul include astfel o piesă a lui Lipatti rar ascultată, care va interpretată în premieră la Seattle:Sonatina pentru vioară și pian.

Violonistul Alexandru Tomescu(n.1976, București) a studiat la Conservatorul „George Enescu” din București, cu Ștefan Gheorghiu, și apoi în Elveția, cu Tibor Varga, și în SUA, cu Eduard Schmieder. Revenit în România, s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale, dorind să demonstreze că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, şi că fiecare merită şansa de a o explora. A susținut concerte în săli de prestigiu, precum Théâtre des Champs Elysées din Paris, Metropolitan Art Space Tokyo și Carnegie Hall din New York, sub bagheta unor mari dirijori, precum Valery Gergiev, Kurt Masur și Christoph Eschenbach. A câștigat cele mai mari competiții muzicale ale lumii, de la Concursul „Paganini” sau „Marguerite Long-Jacques Thibaud”, la Concursul Internaţional de vioară „George Enescu”.

Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care i s-a încredințat pentru un timp vioara Stradivarius „Elder-Voicu”, în 2007, a fost acela de a familiariza un public cât mai mare cu sunetul splendidului instrument. În 2013, a câştigat, pentru a doua oară, în urma unui concurs național organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, dreptul de a cânta pentru următorii cinci ani pe celebra vioara Stradivarius. La Turneul Internațional Stradivarius „EXPERIENCE 2.0” din 2016, a abordat creațiile compozitorilor Bela Bartok, Serghei Prokofiev și Vasile Filip, iar după o serie aproape neîntreruptă de concerte desfăşurate în România și în lume, numele violonistului și cel al viorii sale au devenit sinonime perfecte.

Pianista Angela Drăghicescu(n. 1981, Bucureşti) a apărut în concerte solo şi de muzică de cameră în SUA, Canada, Asia şi Europa. Recunoscută pentru sensibilitatea şi abilitățile ei muzicale excepţionale, are o activitate bogată, atât ca pianist solo, cât şi în calitate de colaborator. Ca pianist, a lucrat cu orchestre de renume, precum Baton Rouge Symphony, Acadiana Symphony, LSU Wind Ensemble, UT Symphony Orchestra, Round Top Festival Orchestra şi Hot Springs Festival Orchestra. Susținătoare a muzicii compozitorilor americani, ea a colaborat la mai multe CD-uri sub bagheta dirijorului Edwin Outwater, director muzical la Kitchener-Waterloo Symphony din Ontario, Canada.

 În prezent, Angela Drăghicescu predă acompaniament și muzică de cameră la University of Puget Sound din Tacoma, statul Washington, fiind și unul dintre acompaniatorii oficiali ai Concursului Internațional „George Enescu”. Teza sa de doctorat, “Redescoperirea lui Nicolae Bretan: ghid pentru liedul românesc“, este primul manual de dicție românească în limba engleză, oferind străinilor posibilitatea de a se documenta cu privire la liedul românesc.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ