Opera „Oedipe“ a lui George Enescu va răsuna la Londra

Opera „Oedipe“ a lui George Enescu va răsuna la Londra

146
0

După ce a deschis Festivalul „George Enescu” la București, pe 2 septembrie 2017, cu opera „Oedipe“, în variantă concertantă, alături de London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului „George Enescu”, conduce aceeaşi celebră orchestră la ea acasă, prezentând opera lui George Enescu, pe 23 septembrie 2017, la Royal Festival Hall din Londra.„Nu e prima dată când opera lui Enescu va răsuna în capitala Marii Britanii. În 2015, Oedipe a fost prezentată la Opera Regală Covent Garden, cu sprijinul ICR, și a fost extraordinar de bine primită. Iată, revenim acum cu Oedipe la Londra, de această dată, la Royal Festival Hall. Sunt deosebit de onorată să particip acum la evenimentele dedicate operei lui George Enescu, în Capitala Marii Britanii“, a declarat Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR, care va fi prezentă la Londra la evenimentele dedicate operei lui George Enescu.

Interpretul rolului titular, Paul Gay (Oedipe), mărturiseşte: „Cânt în limba mea maternă, libretul este scris în franceză. Este incredibil acest rol, e foarte intens şi are multe nuanţe, care te poartă de la tristeţe, la disperare şi chiar bucurie”, a spus baritonul. Mezzosoprana Ruxandra Donose (Iocasta), care a interpretat-o pe Antigona în altă montare Oedipe de la Viena, subliniază că „Iocasta este un personaj care se exprimă prin iubire”.

„Oedipe”-ul concertistic este cel de-al doilea mare proiect enescian al London Philharmonic Orchestra sub conducerea dirijorului Vladimir Jurowski, după premiera britanică a Simfoniei a III-a, prezentată în aceeași Royal Festival Hall, în februarie 2015.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ