Părintele Macarie Drăgoi a vorbit doar la telefon cu copiii Cameliei Smicală

Părintele Macarie Drăgoi a vorbit doar la telefon cu copiii Cameliei Smicală

142
0
Marți, 23 mai 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a discutat telefonic cu cei doi copii ai Cameliei Smicală, se arată într-un comunicat de presă al Episcopiei.

Ierarhul român solicitase autorităților finlandeze permisiunea de a-i vizita pe cei doi copii – Mihai și Maria, însă Protecția Copilului a răspuns, din păcate, negativ, fiind acceptată doar convorbirea telefonică.
Ierarhul român a transmis binecuvântări și a încurajat copiii, făgăduindu-le că va continua demersurile pentru a-i putea vizita. Copiii, la rândul lor, au transmis că le este dor de mama lor și de „acasă”.
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie mulțumește autorităților finlandeze pentru posibilitatea de a vorbi telefonic cu copiii Cameliei-Mihaela Smicală, dar regretă profund, totodată, răspunsul negativ al acestora în ceea ce privește vizitarea lor. Accesul ierarhului român, având în vedere calitatea sa de părinte duhovnicesc al familiei, ar trebui să fie neîngrădit, inclusiv din perspectiva drepturilor copilului de a avea o religie și de a beneficia de asistență spirituală”, se mai arată în comunicatul de presă.
Cu o zi înainte, Părintele Episcop Macarie Drăgoi a vizitat-o la Tampere pe Camelia Smicală, pentru a o încuraja duhovnicește.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ