Acasă Europa Parlamentul European a adoptat raportul Nicolai privind situația pescuitului recreativ în UE

Parlamentul European a adoptat raportul Nicolai privind situația pescuitului recreativ în UE

Pescuitul recreativ din zonele maritime va fi mai bine reglementat și monitorizat la nivelul Uniunii Europene, după ce Comisia Parlamentară pentru pescuit a adoptat, cu o majoritate de 21 de voturi pentru și două împotrivă, raportul eurodeputatului român Norica Nicolai privind situația pescuitului recreativ în UE.

Am propus și am lucrat acest raport de inițiativă deoarece la nivelul Uniunii avem din ce în ce mai multe discuții cu privire la importanța economică și socială a pescuitului recreativ maritim, dar și cu privire la impactul asupra stocurilor de pește pe care această activitate o are. Trebuie subliniat faptul că domeniul de aplicare al raportului se referă doar la pescuitul recreativ maritim, care se află într-o situație duală. Această activitate este reglementată la nivelul statelor membre, fiind de competența acestora și nu a Uniunii Europene. În același timp, pescuitul recreativ maritim vizează aceleași stocuri de pește capturate și de pescuitul comercial sau artizanal, stocuri ce se află sub reglementarea Uniunii. Din păcate, nu avem date complete cu privire la acest impact, nu avem date complete cu privire la importanța economică a acestei activități, deși pescuitul recreativ maritim este inclus din ce în ce mai mult în planurile multianuale sau în planurile de urgență”, a explicat Norica Nicolai motivul pentru care a promovat acest subiect.

În consecință, raportul adoptat cere explicit statelor membre să își îndeplinească obligația de a culege datele necesare, cere Comisiei Europene să evalueze din toate punctele de vedere această activitate și să prezinte argumente dacă pescuitul recreativ maritim trebuie sau nu să fie inclus în Politica Comună în domeniul Pescuitului și astfel să devină o competență a Uniunii Europene.

În aceeași ședință a Comisiei Parlamentare pentru pescuit, a fost adoptat și raportul privind un sector durabil și competitiv al acvaculturii europene, unde Norica Nicolai, în urma dialogului cu Romfish, a reușit să promoveze o serie de amendamente de importanță majoră pentru România și pentru industria de piscicultură din țara noastră.

”Amendamentele pe care le-am depus, vizând sprijinirea sectorului piscicol din România, dar nu numai, au fost adoptate. O mare reușită o consider în același timp aprobarea, cu o diferență de un vot, a amendamentelor ce au eliminat din acest raport paragraful referitor la condiționarea accesului la Fondurile Europene pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM) de îndeplinirea a cel puțin 50% din obiectivele definite în planurile strategice naționale”, a subliniat Norica Nicolai.