Peste 2500 de turiști sunt așteptați la Săptămâna Haferland

Peste 2500 de turiști sunt așteptați la Săptămâna Haferland

292

„Săptămâna Haferland”, unul dintre cele mai mari festivaluri dedicate promovării culturii săsești din Transilvania, va avea loc în perioada 10-15 august, la eveniment fiind așteptați peste 2.500 de turiști.

Ajuns la cea de-a patra ediție, festivalul a crescut de la an la an, atât ca număr de localități incluse în programul manifestărilor, cât și ca număr de turiști prezenți. Turistii care sunt așteptați la ediția de anul acesta a Săptămânii Haferland vor putea vizita localitățile Fișer, Rupea, Saschiz, Viscri, Roadeș, Criț, Cloașterf și Meșendorf.

Organizatorii evenimentului, Fundația Michael Schmidt, împreună cu Fundația Tabaluga, susținute de Fundația Adept, Fundația Mihai Eminescu Trust și Asociația Sașilor Transilvăneni în Germania, și-au propus ca la ediția din acest an să atragă participanți de toate vârstele. Tocmai de aceea, sloganul evenimentului este „Sașii te așteaptă în familie!”, iar majoritatea activităților au fost gândite astfel încât să fie potrivite pentru toți membrii unei familii.

Prima zi de festival coincide cu manifestările din Fișer și Rupea: dacă în primul sat, turiștii vor putea asculta povești vechi săsești, depănate de bătrânii satului, în cea de-a doua localitate, la Rupea, participanții la festival se vor putea bucura de un spectacol medieval în cetate și de ateliere de tâmplărie.

Ziua principală a festivalului este 14 august, respectiv Ziua satului Criț, al cărei program include un concert de muzică clasică în biserica fortificată, cursuri de dans și ateliere pentru copii, lansarea cărții „Criț – Istoria, poveștile și viața unui sat de sași” de Ruxandra Hurezean, lansarea colecției de ilustrate cu imagini din zonă, fotografiate de Barna Nemethi, în colaborare cu editura Curtea Veche, precum și un bal tradițional săsesc.

Ediția din acest an a festivalului beneficiază de înaltul patronaj al lui Vasile Dincu, Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și al Dr. Bernd Fabritius, Președinte al Federației Mondiale a Sașilor și Membru în Bundestag, care vor fi ambii prezenți la festival, în ziua dedicată satului Criț.

Partenerul oficial al ediției din acest an a festivalului este Autoritatea Națională pentru Turism.

Primele trei ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns peste 4.000 de participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și din Germania.

Regiunea săsească din Transilvania cuprinsă între Rupea și Sighișoara, a fost denumită „Țara Ovăzului” sau Haferland, întrucât localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

În ceea ce privește ziua de 13 august, organizatorii festivalului au hotărât să adapteze programul activităților, în semn de respect față de funeraliile reginei Ana.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.