Acasă Cultura / Culte Plata chiriei pentru școlile cu predare în limba română din Transnistria, discutată...

Plata chiriei pentru școlile cu predare în limba română din Transnistria, discutată la Tiraspol

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi ai Biroului pentru Reintegrare de la Chișinău au vizitat zilele trecute,cu ocazia unei deplasări la Tiraspol, Liceul „Lucian Blaga”, unde au discutat cu cadrele didactice şi elevii.

Marți, la biroul din Tiraspol al Misiunii OSCE din Moldova a avut loc o şedinţă ordinară a grupurilor de lucru pentru educaţie, la care au participat experţi de pe ambele maluri ale Nistrului. S-a discutat despre posibilitățile de plată a chiriei spaţiilor pentru unitățile de învățământ cu predare în limba română, tarifele pentru serviciile comunale şi aspecte privind actele de studii eliberate de instituţiile de învăţămînt din regiunea transnistreană. Chişinăul a reiterat poziţia privind necesitatea abţinerii de la acţiuni unilaterale îndreptate împotriva şcolilor moldoveneşti din regiunea transnistreană şi a stopării presiunilor de orice gen asupra corpului didactic, elevilor şi părinţilor.

Reprezentanții Chişinăului și-au exprimat disponibilitatea de a achita chiria şi serviciile comunale pentru asigurarea funcţionării şcolilor cu predare în limba română, Liliana Nicolaescu-Onofrei, șefa grupului de lucru de la Chişinău, subliniind că subiectul este pur tehnic și că nu trebuie politizat, astfel încât activitatea acestor şcoli să nu fie periclitată.

În luna va avea loc o inspecţie comune în aceste şcoli, urmând a fi verificată respectarea normelor sanitaro-igienice şi normelor antiincendiu. De asemenea, a fost discutată perspectiva unei vizite comune şi în unele instituţii de învăţămînt din Tiraspol.

O altă temă discutată a vizat actele de studii emise de instituţiile de învăţămînt subordonate Tiraspolului. În acest sens, partea moldovenească a propus crearea unui grup comun de experţi pe domenii de formare profesională care vor iniţia analiza programelor de studii din instituţiile de învăţămînt superior de pe ambele maluri ale Nistrului.

Astăzi șimâine, la Viena, are loc prima întâlnire din acest an din cadrul negocierilor oficiale în formatul 5+2 privind procesul de reglementare transnistreană.  Participă reprezentanţii părților implicate, mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri – Moldova, Transnistria, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA şi UE. Negocierile sunt prezidate de  ambasadorul Radojko Bogojević, Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiul al OSCE din partea Elveției pentru procesul de reglementare transnistreană.