Acasă Cultura / Culte Poeți și scriitori români, promovaţi în Franţa

Poeți și scriitori români, promovaţi în Franţa

Foto: ICR

În data de 26 iunie, începând cu ora 19:30, la Hôtel de Béhague din Paris, are loc  o întâlnire poetic-muzicală cu poetul Radu Bata, autor al volumelor «Le philtre des nuages et autres ivresses » (éd. Galimatias), «Descheiat la vise » (éd. Brumar).

De asemenea, potrivit ICR Paris, vor avea loc interpretări şi improvizaţii de Codrina Pricopoaia şi Iuliana Neagu, de la Compagnie Galante, cu participarea muzicianului Pierre Donoré şi desenele artistei Dana Sereda.

Seria de întâlniri este un amestec ludic și exigent de serată literară, atelier de traducere, conferință în jurul unui poet șihappening poetic, având ambiția de a pune pe harta evenimentelor literare pariziene o întâlnire periodică cu poezia românească în traducere franceză, și de a pune în valoare vocile poeților de origine română care scriu direct în limba franceză.

Proiectul, propus de jurnalista Cristina Hermeziu, vizează promovarea poeților și a scriitorilor români sau de origine română care trăiesc în Franța, creatori în ambele culturi ; sensibilizarea și fidelizarea publicului francez și român cu privire la efervescența poeziei de azi, redescoperirea bogatei moșteniri poetice din istoria literaturii române ; valorificarea numărului consistent de volume de versuri traduse în franceză din literatura română ; valorificarea, încurajarea și stimularea traducerilor din literatura română ; promovarea online a interviurilor-conferințelor susținute de poeții invitați și a traducerilor realizate în timpul sau cu ocazia seratelor.