Poetul Nicolae Stoie, tatăl ministrului Andreea Pâstîrnac, s-a stins din viaţă

Poetul Nicolae Stoie, tatăl ministrului Andreea Pâstîrnac, s-a stins din viaţă

201
0
Foto: bzb.ro

Lumea literară a Braşovului şi nu numai este mai săracă de ieri. La nici 77 de ani, poetul Nicolae Stoie s-a stins din viaţă după o grea suferinţă. Vestea a fost dată de fiica scriitorului, Andreea Păstîrnac, ministru pentru Românii de Pretutindeni, de care Nicolae Stoie era foarte mândru şi pe care a apucat s-o vadă la căpătâiul său în ultimele clipe, precizează mytex.

Nicolae Stoie (originar din Ocna Sibiului) s-a remarcat îndeosebi ca poet. A publicat 13 volume de poezie (dintre care trei au fost premiate de Uniunea Scriitorilor) şi o antologie a creaţiei sale poetice, o carte de proză „Viaţa şi prevestirile neasemuitului astrolog şi profet Nostradamus” şi mai multe traduceri.

Nicolae Stoie s-a născut în Sibiu la 29 noiembrie 1940. Încheie studiile liceale în 1959 la liceul „Gheorghe Lazăr” din localitate, iar în 1965 absolvă Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.

După terminarea facultăţii a lucrat un timp ca redactor la ziarul „Drum nou” al judeţului Braşov, după care, timp de doi ani, a fost în corpul redacţional al revistei de cultură „Astra” din localitate. Între 1980 şi 1989 activează în cadrul Bibliotecii Judeţene din acelaşi oraş.

După 1990 a fost redactor la ziarul braşovean „Echilibru”, iar din 1992 a fost consilier la editura privată „Duminică”. A debutat cu poezie în 1969 în revista „Astra” şi în acelaşi an a debutat editorial cu volumul de versuri Consemnele necesare. A fost poet, prozator (romancier) şi publicist.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ