Acasă Invitati PORTRETE DE DASCĂLI. IERI ȘI AZI

PORTRETE DE DASCĂLI. IERI ȘI AZI

Prof. UNA VASILJEVIC

Sâmbătă, 31 octombrie, la Liceul Teoretic din Veliko Gradiște, zona Branicevo (Serbia), s-a desfășurat Simpozionul Internațional “Portrete de dascăli” care a unit aproape 200 de învățători din Serbia, România și Republica Moldova. Cu aceasta ocazie s-au evocat nume de dascăli model din Serbia și România.

Motto-ul simpozionului au fost cuvintele lui Nicolae Iorga – “Ca să fim noi oameni, au fost alți oameni, și ca să fie și alți oameni, suntem noi oameni”. În acest sens, cei prezenti omagiat, în cuvinte frumoase, dascălii preferați, care le-au rămas în suflete prin înțelepciunea, înțelegerea și capacitatea de a le arăta un drum corect către viitor. Cuvintele unei profesoare din România mi-au rămas în minte. Ea spunea că noi, profesorii din Serbia care predăm limba română, merităm să ne aflăm în portrete de dascăli, fiind eroi care luptăm pentru limba română, identitatea și cultura românească pe pământul sârbesc.

Afară de portrete, s-au organizat cursuri pe teme pedagogice, s-au prezentat proiecte și exemple de bună practică și, mai important, s-au încheiat parteneriate școlare. Participanții din România au arătat o înțelegere pentru situația minorității române din Serbia și au demonstrat că vor să ne sprijine în ceea ce privește organizarea orelor de limba română în școli. Unii dintre ei deja au donat și cărți pentru biblioteca școlară, precum și alte material didactice.

 La simpozion au venit și reprezentanți ai ministerelor Educației, ai administrațiilor școlare, ai primăriei din Veliko Gradiște, ai organizațiilor minorității sârbe din România și ai minorității române din Serbia, ai corpului diplomatic etc.

Unul dintre participanții din România a spus un lucru frumos despre legătura dintre români și sârbi – Dunărea nu separă România și Serbia, ci le unește.

Evenimentul s-a încheiat cu un program de dans și cântec, prezentat de copii.

12200860_10206782434613272_975653403_n

12202114_10206782435093284_1798850341_n12204868_10206782435013282_1695041428_n


12202054_10206782435053283_975341128_n

12207966_10206782434893279_1950635642_n12207683_10206782435493294_1216409852_n