Acasă Europa Poziția MAE referitoare la promulgarea Legii Educației în Ucraina

Poziția MAE referitoare la promulgarea Legii Educației în Ucraina

Ministerul Afacerilor Externe regretă că, în pofida tuturor demersurilor autorităţilor române pe lângă partea ucraineană, care au semnalat că Legea educației în forma actuală diminuează semnificativ drepturile persoanelor aparținând minorității românești, președintele Ucrainei a promulgat, la 25 septembrie, actul normativ, se arată într-un comunicat de presă.În context, MAE reaminteşte angajamentul Ucrainei, transmis constant părții române în cadrul tuturor contactelor oficiale, de respectare a normelor şi standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, precum și de asigurare a faptului că nivelul şi calitatea învățământului în limba română nu vor fi afectate de noile norme.

MAE va continua demersurile, inclusiv pe lângă organizațiile internaționale cu atribuții în domeniu (Secretariatul General al Consiliului Europei, Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale și Comisia de la Veneția), pentru a semnala impactul negativ al acestor modificări legislative în domeniul educației din Ucraina.

Totodată, MAE solicită ferm autorităţilor ucrainene să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura dreptul persoanelor aparţinând minorităţii naţionale române de a învăţa în limba lor maternă.