Premiu pentru România la Festivalul Mondial al Creativităţii

Premiu pentru România la Festivalul Mondial al Creativităţii

148
Foto: România - Actualităţi

Echipa Şcolii Centrale din Bucureşti a câştigat Premiul I la secţiunea „Teatru” a Festivalului Mondial al Creativităţii în Şcoală, desfăşurat la Sanremo, în Italia, scrie România Actualităţi.

Potrivit profesorului care i-a coordonat pe elevi, Catrinel Albert, competiţia a fost destul de acerbă. “A fost greu, pentru că noi ne în engleză ne-am ales „Îmblânzirea scorpiei” de Shakespeare, care foloseşte şi un limbaj mai vechi, dar ei s-au pliat destul de bine pe acest lucru, fiind şi la clasă de intensiv engleză” a precizat profesoara pentru sursa citată.

Profesoara consideră că principalul atuu al echipei româneşti,  a fost cunoaşterea foarte bine a  limbii engleze. Copiii au reuşit cu uşurinţă  să intre in rolul personajelor şi să se sincronizeze între ei pe scenă.

Totodată, deşi se aştepta să câştige un premiu, echipa românească  nu şi-a imaginat că poate obţine locul întâi la secţiunea „Teatru” în această competiţie. “Ne aşteptăm să luăm un premiu, pentru că au muncit foarte mult, pot să spun că m-au cam stresat în ultima zi cu repetiţii peste repetiţii, să fie perfect, să le iasă perfect şi mă aşteptam, pentru că sunt copii foarte buni” a mai spus profesoara.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ