EVA ȘIMON, jurnalist Foaia Românească, Ungaria
Unii cred că nu-i mare brânză să fii jurnalist de ziar: scrii la calculator litere una după alta, din acele multe litere se nasc propoziţiile şi frazele, care apoi alcătuiesc articolul. Şi atât. Mai adaugi câte-o poză şi e gata ziarul. Mergi pe la evenimente, unde mănânci şi bei şi te simţi bine, stai de vorbă cu oamenii, eventual mai dai din redacţie nişte telefoane şi cu asta, basta! O distracţie pe cinste, pentru care pe deasupra eşti şi plătit cu salariu lunar.
Nici la radio sau TV nu e mult mai greu. Jurnalistul de radio doar ţine microfonul în faţa interlocutorului, mai pune şi el câteva întrebări, dacă are în faţă un om mai vorbăreţ nici măcar cu întrebările nu prea trebuie să se strofoace. În rest, la manifestări, mănâncă, bea şi se simte bine. Apoi, ajungând în studio, montează şi el un pic materialul sonor şi gata, îl dă în eter. Cei de la televiziune sunt mai vizibili, mai gălăgioşi, vin la evenimente mai mulţi, unul cu camera de luat vederi, altul cu lumina, al treilea cară microfoanele, iar reporterul se plimbă după ei. De fapt, vizibil, aici numai cameramanul lucrează, care înregistrează tot ce se întâmplă, ceilalţi doar stau în jurul lui, şi ca ceilalţi jurnalişti, când se termină manifestarea mănâncă şi bea şi se simte bine. Apoi, în studio, un al cincilea angajat montează materialul adus de pe teren, iar când se dă pe post vi se doreşte Dvs., telespectatorilor, distracţie plăcută.
Oricât li s-ar părea unora din afară, să faci presă nu este o distracţie. Iar să faci presă pentru o comunitate minoritară, cum sunt, de exemplu, românii din Ungaria este nu doar o muncă serioasă de cercetare şi documentare, dar ea are şi o mare încărcătură emoţională. La noi, ştirile nu sunt bombastice. Articolele noastre de prima pagină nu încep cu „a omorât… a împuşcat… a înşelat…”
Încărcătura emoţională vine din faptul că jurnalistul minoritar trăieşte îndeaproape toate bucuriile dar şi tristeţile comunităţii de naţionalitate despre care scrie. Jurnalistul minoritar este printre puţinii care cunoaşte foarte bine comunitatea. Un bun jurnalist minoritar cunoaşte bine trecutul şi prezentul comunităţii despre care scrie, cunoaşte valorile acesteia, ştie personalităţile istorice şi culturale care au contribuit la dezvoltarea identitară a grupului de aceeaşi limbă şi cultură. O comunitate minoritară cu cât are mai mulţi jurnalişti, cu atât este mai bogată.
Noi, românii din Ungaria suntem pe zi ce trece mai săraci. Presa noastră (atât cea scrisă cât şi cea electronică) a intrat de câţiva ani într-un proces de cădere liberă, iar viitorul apropiat se prevede a fi unul sumbru. Poate trebuie să ne bucurăm că mai avem ziar(e), emisiuni la radio şi TV în limba română, dar până când??? Azi în cele trei redacţii („Foaia românească” din Jula, radio şi televiziunea din Seghedin) lucrează câte doi jurnalişti români, deci în total şase. Pe la mijlocul anilor 1990, în aceste trei redacţii au activat 15–16 persoane. Nu-i totuna. Asta însemna că de trei ori atâţia au utilizat zilnic limba română: scriau, traduceau, comunicau într-o limbă românească frumos îngrijită. Azi, de la cei şase jurnalişti se aşteaptă o muncă enormă şi inumană. Spaţiile de emisie sau paginile de ziar, care nu s-au redus, trebuie umplute de puţinii jurnalişti, care nu-şi mai pot permite nici să fie gripaţi, darămite să aibă vreo boală mai serioasă, pentru că altfel colegul care rămâne pe baricade este epuizat până la extremă. Şi ne place sau nu să recunoaştem: din cauza oboselii, nici calitatea muncii nu este deseori cea cu care să ne mândrim.
De vreo zece ani, responsabilii din Ungaria promit să crească numărul de angajaţi de la redacţiile radio şi TV, dar nu se întâmplă nimic. România tace şi se încrede în promisiunile deşarte. La Budapesta s-au făcut unele promisiuni şi în legătură cu o finanţare mai mare a presei scrise româneşti. Baliverne! Vorbe goale! Să promiţi nu te costă nimic. Iar România aşteaptă şi aşteaptă, până se va trezi că nu mai are presă în limba română dincolo de graniţa de vest a ţării. Indiferenţa naşte moştri şi produce haos şi dezastru.
