Acasă Alte comunitati Procurorii români au cerut copiile tuturor documentelor privind accidentul de la Moraca

Procurorii români au cerut copiile tuturor documentelor privind accidentul de la Moraca

Investigaţiile privind recentul accident rutier, în care a fost implicat autocarul românesc, nu sunt uşoare, a declarat pentru Antena Muntenegru procurorul Vojislav Grujic, adăugând că nu este permisă nicio omisiune. Citat de Rador, Grujic nu a putut preciza când vor fi prezentate rezultatele finale ale anchetei: ”Ne străduim să terminăm cât mai curând, cu menţiunea că în acest caz nu este importantă viteza de rezolvare, ci faptele”.  Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat că partea română face totul pentru a de afla cât mai curând motivul tragediei: ”Analizăm cum putem să ne ajutăm colegii muntenegreni, să stabilim de ce s-a produs accidentul. Am intervievat pe cei responsabili de la agenţia care a organizat excursia, dar şi pe cei de la compania responsabilă cu transportul turiştilor. Am verificat dacă s-au respectat toate normele şi am solicitat autorităţilor muntenegrene să ne trimită copiile tuturor documentelor privind accidental”. Niţu a afirmat că până în prezent s-a stabilit că la volan se afla poliţistul George Ciobanu. „Restul sunt doar impresii şi percepţii ale supravieţuitorilor. De asemenea s-a stabilit că pe pod era un copil. Călătorii ne-au declarat ceea ce au perceput în momentul impactului, dar nu putem stabili concluzii doar în baza impresiilor personale. Avem nevoie de datele de care dispun autorităţile muntenegrene. Noi suntem dispuşi să ajutăm şi acum aşteptăm răspunsul lor. Organele muntenegrene au prioritate în anchetarea accidentului, noi doar ne-am oferit sprijinul şi vom face tot ce putem face în România” – a precizat procurorul general al României.