Propunere pentru un ”Pact cu diaspora”

Propunere pentru un ”Pact cu diaspora”

123
0

La propunerea CCIRO Italia, în acest an se va semna la București un document important pentru relația românilor din străinătate cu țara: Pactul cu diaspora.

„Aprobarea formei finale și semnarea acestui document va avea loc în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Parlamentului, în sala A.I. Cuza. După lansarea ideii, în luna iunie, circa 40 de asociații din Italia, Spania, Belgia și Grecia și-au manifestat sprijinul. În continuare invităm cât mai multe asociații din străinătate să se alăture acestei inițiative, care va marca o cotitură în relația noastră cu România. În preajma centenarului Marii Uniri, ne reunim și noi cu țara. A trecut peste un sfert de secol de la primele valuri de emigranți români plecați în căutarea unei vieți mai bune. De atunci milioane de români au luat calea străinătății, în prezent noua emigrație numărând, în opinia noastră, peste 6 milioane de români, adică aproape o treime din populația României. Se constată în ultimii ani o creștere din ce în ce mai rapidă a distanței dintre românii plecați și cei din țară. A apărut o ostilitate între cele două părți ale aceluiași popor, care nu mai poate fi ignorată. Alegerile prezidențiale au consolidat ideea că diaspora este altfel decât poporul român de acasă. Așa ceva nu este posibil și facem acum un demers major de apropiere de țară și de eliminare a acestui mare echivoc.  Ne dorim ca la acest demers să participe cât mai multe asociații, mai ales că și mișcarea asociativă din străinătate este în criză, după ce prima generație de români  emigraţi se retrage încet-încet din activităţile din comunităţi.

Pactul cu diaspora va fi un memorandum care va fi semnat de reprezentanți ai comunităților din străinătate, de parlamentari și reprezentanți ai instituțiilor care au competențe în domeniul românilor de pretutindeni, dar și de toți reprezentanții instituționali locali – primării, consilii județene – care vor dori să dea un semnal de apropiere de diaspora.

Inscrierea participantilor se face completand formularul online pe site-ul: http://www.cciro.it/news/85/redam_increderea_romanilor_din_diaspora_economia_romaneasca_prin_pactul_diaspora/
Prin acest memorandum, statul român, Guvernul României și reprezentanți ai organizațiilor din diaspora vor stabili un cadru de dezvoltare a relaţiilor dintre România şi diaspora.

În document se va vorbi despre participarea românilor din străinătate la redactarea unor legi care-i privesc direct sau indirect, participarea lor la viața politică a țării, participarea la dezvoltarea economică, prin investiții directe sau atragerea de investitori, angajamentul clar al statului de a sprijini reîntoarcerea în țară a românilor și facilitățile pentru cei repatriați, programele de sprijin pentru menținerea limbii române și a tradițiilor românești în comunitățile românilor din străinătate. În document va fi subliniat rolul diasporei în sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Principalul merit al acestui document însă va fi semnalul dat de ambele părți de apropiere și reconstituire a unității. În preajma Centenarului Marii Uniri, diaspora trebuie să se reunească cu țara mamă. Pactul cu diaspora este un pas spre această reunire”, a transmis președintele CCIRO Italia, Eugen Terteleac.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ