Acasă Republica Moldova Punți de încredere

Punți de încredere

sursa: Svetlana Jitariuc

La 4 martie 2017, formaţia folclorică ”Clopotarii lui Ştefan cel Mare”, am sărbătorit venirea primăverii şi Mărţişorul la Casa de Cultură din s.Doroţcaia, localitate în care îşi desfăşoară activitatea instituţia noastră de învăţământ, Liceul Teoretic ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt” or. Grigoriopol pe parcursul a 15 ani, fapt pentru care le suntem recunoscători sătenilor şi le mulţumim.

Casa de Cultură a fost renovată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin intermediul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. La inaugurare a participat Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, reprezentanți ai autorităților locale, locuitorii raionului, precum și oaspeți de pe ambele maluri,care au venit să sărbătorească împreună venirea primăverii.

Istoria Europei ne învață că asemenea locuri pot deveni simbolurile reconcilierii și surse de inspirație. E nevoie de curaj, bunăvoință, angajamentul multor oameni și cât mai multe contacte pentru a construi poduri invizibile de încredere. Acest eveniment, în această locație simbolică, este un exemplu minunat de consolidare a încrederii”, a menționat Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola.

Suntem mândri de faptul că suntem şi noi ambasadori şi mesageri al acestor ”punţi de încredere”, acelor punţi spirituale, care ne ajută să supravieţuim întru a Dăinui. Iubim tot ce-i nobil şi sfânt, promovăm pacea, suntem şi dorim în continuare să fim un popor paşnic,precum a fost veacuri de-a rândul:trăindu-şi viaţa, neamul nostru doar la pace a râvnit.

E Mărţişor! Se crede că purtătorii mărţişorului nu vor fi arşi de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi, drăgăstoşi şi norocoşi, feriţi de boli şi de deochi… Aşa să fie!

Svetlana Jitariuc, profesor de educaţie muzicală şi educaţie civică, director adjunct-educaţie la Liceul Teoretic ”Ştefan cel Mare şi Sfânt” or.Grigoriopol